Premierul bulgar Boiko Borisov a inaugurat ieri începerea lucrărilor la 9 km din autostrada Hemus care va lega centura Sofiei de orașul Varna de pe litoralul Mării Negre, scrie Sofia News Agency. Lucrările, estimate la 48 mil. leva (24,45 mil. euro), vor fi finanțate în proporție de 80% de UE, iar Bulgaria va contribui cu restul de 20%.

Fabrica din Polonia deținută de producătorul auto italian FIAT va concedia 435 de angajați în octombrie, scrie Warsaw Business Journal. Potrivit unui purtător de cuvânt al companiei, decizia a fost luată în urma scăderii cererii pentru automobile pe piețele străine, unde este exportată 98% din producția firmei.

Producătorul ceh de confecții Pegas Nonwovens a încheiat un contract pe trei ani cu un cumpărător important de produse textile cu fibră sintetică în valoare de peste 200 mil. euro, scrie Thomson Reuters. Contractul va intra în vigoare odată cu lansarea noii producții de linie, potrivit directorului executiv al companiei, care nu a dezvăluit identitatea noului client.

Planul guvernului de la Budapesta de a majora TVA de la 25% cât este în prezent la 27% în 2012 nu va întâmpina opoziția Bruxelles-ului. “Nu există o obligație legală ca nivelul TVA să fie sub 25%”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru fiscalitate, David Boublil, citat de portfolio.hu.

Popularitatea partidului Fidesz aflat la guvernare în Ungaria a scăzut semnificativ la 31%, de la circa 50% în primăvara lui 2010, când au avut loc alegerile, dar continuă să conducă în topul preferințelor alegătorilor. Partidul premierului Viktor Orban este urmat la mare distanță de partidul socialist MSZP și formațiunea de extremă dreapta Jobbik, având fiecare sprijinul a 12% din populație. În același timp, indicele încrederii investitorilor din Ungaria calculat de institutul de cercetare GKI și analiștii băncii Erste a continuat să scadă, atingând în septembrie cea mai redusă valoare din ultimele 19 luni, scrie portfolio.hu.