Compania greacă Aktor și Agenția bulgară pentru Infrastructură Rutieră au semnat un contract pentru construirea unei secțiuni de 15 kilometri a autostrăzii Struma, care va lega capitala Bulgariei, Sofia, de granița cu Grecia, scrie Novinite. Construcția va costa 59 milioane de leva (30,1 milioane euro) și va fi finalizată în 23 de săptămâni. Proiectul necesită mutarea unor linii de cale ferată și ridicarea unor facilități pentru protejarea unor specii de animale în pericol de dispariție, printre care broaște țestoase.

Monopolul rus al exporturilor de gaze naturale Gazprom ar putea lua decizia finală privitoare la secțiunea bulgară a gazoductului South Stream până în noiembrie, a anunțat grupul rus, citat de Novinite. Gazprom a menționat că va anunța pe 23 martie rezultatele licitației pentru câștigarea contractelor de planificare a proiectului (evaluări privind impactul asupra mediului înconjurător și pregătirea documentației).

LuK Savaria, unitatea ungară a Luk, parte a grupului industrial german Schaeffler, s-a angajat la un program de extindere de 15 miliarde de forinți (51,6 milioane euro) în orașul Szombathely din vestul Ungariei, scrie Portfolio.hu. Proiectul va fi finalizat la finalul anului 2014, iar capacitatea de producție adițională va crea 700 de locuri de muncă.