Autoritatea națională de drumuri și autostrăzi din Polonia (GDDKiA) intenționează să solicite un împrumut substanțial de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru a acoperi costurile la lucrări de infrastructură rutieră care sunt deja în construcție, scrie Warsaw Business Journal. Creditul s-ar putea ridica la 2,8 miliarde de zloți (676 milioane euro), dar valoarea finală depinde de BEI și de cursul de schimb euro/zlot, potrivit purtătorului de cuvânt al GDDKiA Urszula Nelken. Experții spun că decizia de a utiliza banii pentru investiții care sunt în derulare este surprinzătoare, deoarece finanțarea unor astfel de proiecte importante este asigurată înainte de începerea lucrărilor de construcție.
Profitul net al celui mai mare producător de aur din Rusia, Polyus Gold, a crescut anul trecut cu 57% față de 2010, la 558 milioane dolari, scrie Ria Novosti. Veniturile s-au situat anul trecut la 2,34 miliarde dolari, cu 37% mai mult decât în 2010. Vânzările de aur s-au majorat cu 8%, la 1,48 milioane uncii, în timp ce cheltuielile de capital au scăzut cu 2%, la 341 milioane dolari. Polyus Gold exploatează mine și desfășoară proiecte de dezvoltare și explorare în cinci regiuni aurifere importante din Rusia.Numărul înmatriculărilor de autoturisme din Ungaria a crescut din nou în luna martie în termeni anualizați, scrie Portfolio.hu. În total, 4.768 de autoturisme au fost înmatriculate luna trecută în Ungaria, ceea ce înseamnă un avans de 7% față de aceeași perioadă a anului trecut. Această valoare ar putea reprezenta însă un motiv de îngrijorare, având în vedere ritmul dinamic de creștere înregistrat în lunile ianuarie și februarie, de 40% și respectiv 20%. Vânzările celor mai mulți producători auto s-au majorat în luna martie, cele mai multe mașini fiind vândute de Opel, Ford, Renault, Volkswagen și Skoda.