Guvernul bulgar a emis ieri un mandat de vânzare de euroobligațiuni pe piețele internaționale pentru strângerea de fonduri necesare plății unei datorii care ajunge la scadență la începutul anului viitor, scrie Novinite. Guvernul a decis că obligațiunile oferite pe piețele internaționale vor avea o valoare de până la două miliarde de leva (un miliard de euro), urmând a fi plătită o datorie de 835 milioane euro cu scadența în ianuarie 2013.

Șase din zece polonezi vor să lucreze în sectorul public, potrivit unui sondaj realizat recent de compania de cercetare ARC Rynek & Opinia. Angajații au fost întrebați în ce sector ar prefera să muncească dacă ar primi același salariu, 42% dintre respondenți alegând sectorul privat, iar restul sectorul public, scrie Warsaw Business Journal. La sfârșitul lunii septembrie a anului trecut, mai mult de 5,3 mil. persoane erau angajate în companii private și aproximativ 3,2 milioane de muncitori lucrau pentru stat.

Guvernul rus intenționează să vândă pe piață două milioane de tone de cereale din rezerva statului de șapte milioane de tone în încercarea de a reduce prețurile, scrie Ria Novosti. Această măsură va ajuta la stabilizarea prețului cerealelor care a crescut cu 12% de la începutul acestui an. Cotațiile actuale pe piață variază de la 5.700 de ruble (195 dolari) la 7.000 de ruble (239 dolari) pe tona de cereale în diferite regiuni, iar cel mai mic preț de vânzare acceptat de stat va fi de 4.300 ruble (147 dolari). Vicepreședintele Uniunii ruse a Cerealelor Alexander Korbut spune că este foarte puțin probabil ca reducerea prețului să fie considerabilă deoarece vânzarea va avea loc pe piața locală, iar firmele din apropierea silozurilor de cereale vor fi principalii cumpărători.

Ieșirile nete de capital privat din Rusia au atins un nivel estimat la 35,1 miliarde de dolari în primul trimestru al acestui an comparativ cu 19,8 miliarde de dolari în aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat pe site-ul oficial banca centrală a Rusiei, scrie Ria Novosti. Estimările băncii pentru acest an privind ieșirile de capital sunt de 10,5 miliarde dolari, dar prim-vicepreședintele băncii centrale Alexei Uliukaiev a declarat în luna ianuarie că instituția anticipează că ieșirile de capital vor fi aproximativ egale cu intrările de capital.