Ministrul polonez al agriculturii Marek Sawicki (foto) a demisionat din cauza unor nereguli înregistrate la agenția responsabilă cu administrarea fondurilor europene, scrie Warsaw Business Journal. Decizia vine după publicarea în presă a unor înregistrări telefonice dintre Wladyslaw Serafin, lider al partidului Popular Polonez (PSL), și Wladyslaw Lukasik, fostul șef al Agenției Agricole, ambii asociați ai lui Sawicki. Înregistrările dovedesc implicarea angajaților lui Sawicki în delapidarea companiilor de stat, gestionarea defectuoasă a finanțelor și efectuarea de angajări preferențiale.
Poșta poloneză intenționează să investească 191,8 milioane euro până în 2015 în dezvoltarea sistemelor IT, logistică și transport, scrie Warsaw Business Journal. În acest an compania vrea să investească 65,2 milioane euro, cu 40,75 milioane de euro mai mult decât în 2011. Investițiile au ca obiectiv perfecționarea personalului din departamentele de vânzări și relații cu clienții, a afirmat purtătorul de cuvânt al instituției Zbigniew Baranowski. De asemenea, se va implementa un nou sistem pentru spijinirea operațiunilor și procesele manageriale. Baranowski a confirmat intenția băncii poloneze PKO BP de a prelua Bank Pocztowy, subsidiara financiară a poștei, ceea ce i-ar aduce instituției până la 72 milioane euro, fonduri care ar putea fi folosite pentru îmbunătățirea competitivității în fața concurenților privați.Ambra, cel mai mare producător, importator și distribuitor de vinuri din Polonia, a anunțat că anul financiar 2011/2012 a fost cel mai bun din ultimii ani în privința vânzărilor și a cotei de piață, scrie Warsaw Business Journal. Deși rezultatele financiare vor fi publicate în septembrie 2012, se estimează o creștere a veniturilor de 22% față de perioada similară a anului trecut. În prima jumătate a anului vânzările de vinuri din Polonia au avansat cu 10%, comparativ cu cele din 2011. “Va fi greu să obținem aceeași creștere și în a doua parte a anului, dar nu există motive de îngrijorare în privința stagnării. Consumul de vin este mai scăzut în Polonia decât în alte țări europene, de aceea ne așteptăm ca vânzările să crească cu doar 5-10% în următorii cinci ani”, a spus Robert Ogor, directorul executiv al Ambra.
Două fabrici din industria băuturilor alcoolice și nonalcoolice din orașul bulgar Tărgoviște se vor închide, scrie Novinite. LVK Vinprom, producător bulgar de vinuri, și-a încetat activitatea din cauza retragerii licenței de către autorități. Agenția Națională a Vămilor a suspendat licența companiei din cauza neîndeplinirii obligațiilor vamale, a afirmat purtătorul de cuvânt al instituției, Ana Solarova. “De îndată ce taxele vamale vor fi plătite, licența va fi restabilită”, a adăugat oficialul. În urma închiderii fabricii 300 de specialiști în producerea vinului vor rămâne fără un loc de muncă. În toamna anului trecut și compania Coca-Cola și-a închis uzina din Tărgoviște, transferându-și producția în alt oraș bulgar, Kostinbrod. Decizia de restructurare a companiei a fost determinată de consumul scăzut de băuturi nonalcoolice din ultimii trei ani. În urma închiderii celor două uzine, economia orașului Tărgoviște va depinde de două uzine, unde se produc baterii auto si sticlă.