În Bulgaria se va inaugura în acest weekend încă un tronson din autostrada Trakiya din sudul țării, care face legătura între orașul Iambol și o celebră intersecție, Petolachkata, potrivit declarațiilor ministrului dezvoltării Lilyana Pavlova, citată de Novinite. Pe această secțiune, cu o lungime de 17 km, se va putea circula începând de duminică în ambele sensuri de mers. Pavlova a menționat că momentan nu există benzinării sau toalete pe noul tronson, în principal din cauza problemelor privind exproprierea celor care dețin terenurile din împrejurime. Termenul oficial de finalizare pentru cea de-a patra secțiune de drum, dintre orașele Karnobat și Burgas, este februarie 2013, deși se așteaptă ca autostrada să fie finalizată în întregime mai devreme. Proiectul este finanțat din fondurile de coeziune de la Uniunea Europeană prin Programul de Transport Operațional 2007-2013.

Rusia își va majora anul viitor exporturile de motorină premium, cu conținut redus de sulf, cu 50%, potrivit companiei de cercetare din Singapore Facts Global Energy, citată de Bloomberg. Astfel, Rusia își va consolida poziția de cel mai mare furnizor de motorină în Europa. Profiturile rafinăriilor din Europa ar putea să scadă din cauza avansului exporturilor rusești, spun analiștii de la compania austriacă JBC Energy. Rusia îmbunătățește calitatea combustibilor pentru a-și asigura piața de export din Vest și pentru a profita de producția mare de petrol, care a crescut la maximul de după destrămarea Uniunii Sovietice. Investițiile din industria de rafinare, prin care președintele țării, Vladimir Putin, încearcă să stimuleze creșterea economică, se vor ridica la 11 miliarde dolari în 2013, cu 93% mai mult decât anul acesta.

Virgin Mobile, compania de telefonie mobilă care aparține miliardarului britanic Richard Branson, s-a lansat oficial pe piața telecom din Polonia, scrie Warsaw Business Journal. Noul operator intenționează să atragă un milion de clienți în următorii trei ani, a declarat Tomasz Gniewek, directorul general al subsidiarei poloneze Virgin Mobile. Pentru moment compania oferă doar cartele prepay care au tarife fixe de 0,19 zloți (5 eurocenți) pe minut și de 0,12 zloți (3 eurocenți) pentru un sms, indiferent de rețea. Structura acționariatului companiei încă se dezvoltă. Lukasz Wejchert, directorul executiv al Dirlango, deține un pachet minoritar la Virgin Mobile Polska, însă a anunțat că intenționează să își mărească participația. Virgin Mobile are în plan ca în viitorul apropiat să se extindă în Europa Centrală și de Est.