Protejarea monedei euro este principalul interes al Europei, a
declarat primul-ministru al Ungariei Viktor Orban, care deține
președinția rotativă a Uniunii Europene, scrie Portfolio.hu. În
ceea ce privește îndelung contestata lege media care a intrat în
vigoare la 1 ianuarie, Orban a declarat că va fi amendată dacă
Uniunea Europeană o va cere. Andreea Livădariu
Secretarul american al apărării Robert Gates a sosit ieri la
Beijing pentru relansarea dialogului militar între Statele Unite și
China. Mihai Drăghici
Guvernul algerian a anunțat o serie de măsuri pentru
diminuarea prețurilor la zahăr și ulei, după violențele izbucnite
la 5 ianuarie, soldate cu cel puțin trei morți și 400 de răniți,
între care 300 de polițiști. Mihai Drăghici
Reprezentanta democrată Gabrielle Gifford se află în stare
critică în urma atacului armat de sâmbătă, însă directorul
departamentului de traumatologie al Centrului Medical Universitar
din Tucson Peter Rhee s-a declarat optimist în legătură cu șansele
ei de recuperare. Alexandra Fusoi