Coreea de Sud își va întări forța militară în cele cinci insule din apropierea Coreei de Nord ca urmare a disputelor din ultima perioadă dintre cele două țări, scrie BBC News. Autoritățile au decis sporirea numărului de soldați în zona de conflict și alocarea mai multor fonduri din bugetul de stat pentru a contracara situația. Alexandra Naghiu
Comisia pentru politică externă a Parlamentului European a adoptat în unanimitate impunerea interdicției de a intra pe teritoriul Uniunii Europene (UE) a unui număr de 60 de oficiali ruși, suspectați că ar fi implicați în moartea avocatului Serghei Magnițki anul trecut. Valentin Vidu
Studenții britanici au continuat protestele în sediile mai multor universități, la Londra, Oxford și Cardiff, după o zi de mobilizare. Miercuri, studenții au organizat a doua zi de manifestații față de majorarea taxelor de școlarizare, după mobilizarea din 10 noiembrie. Aproximativ 10.000 de studenți au protestat în mai multe locuri din Londra, iar 3.000 în alte centre universitare. Mihai Drăghici
Statele Unite se așteaptă ca WikiLeaks să publice numeroase mesaje ale diplomației americane în zilele următoare și “se pregătesc pentru cel mai rău scenariu”, a declarat Philip Crowley, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat. Valentin Vidu
Guvernul turc a suspendat din funcții trei generali, suspectați de implicare într-o presupusă tentativă de lovitură de stat din 2003. Potrivit presei turce, decizia politicienilor de a înlătura din funcții ofițeri de rang înalt este o premieră în Turcia, acesta fiind cel mai recent episod al luptei pentru putere dintre partidul de guvernământ (AKP, provenit din mișcarea islamistă) și armată. Ioana Bojan