Acordul de ultim moment din Congresul SUA privind bugetul, prin care a fost evitată blocarea guvernului, reprezintă o avanpremieră a două noi confruntări între republicani, democrați și președintele Barack Obama, stabilirea limitei datoriilor statului și adoptarea bugetului pentru noul an fiscal.
Oficiali de rang înalt din domeniul apărării au exclus un atac militar al Israelului asupra instalațiilor nucleare ale Iranului încă din 2005, potrivit unor telegrame expediate de Ambasada SUA în Tel Aviv în 2005 și 2006 și dezvăluite la sfârșitul săptămânii, relatează Haaretz.
Câteva mii de persoane, aproximativ 7.000, potrivit poliției, au participat, sâmbătă, la Leskovaț, în sudul Serbiei, la un miting organizat la inițiativa opoziției cu scopul de a cere alegeri legislative anticipate, a anunțat agenția Beta.
Deputați din cadrul Parlamentului European susțin înființarea unui serviciu secret comun țărilor UE, anunță revista economică germană Wirtschaftswoche, relatează AFP. “Dacă vrem să ajungem la o politică externă europeană comună, ne trebuie și un serviciu secret european”, a declarat germanul Manfred Weber, vicepreședintele conservatorilor din PE și membru al CSU.