Finanțare europeană de 5 milioane de euro pentru trei proiecte de dezvoltare urbană la Râmnicu Vâlcea

Ministrul dezvoltării regionale, Elena Udrea, a semnat ieri la Râmnicu Vâlcea un contract de finanțare europeană prin Programul European Operațional pentru primele trei proiecte incluse în planul de dezvoltare urbană a municipiului, în valoare de aproximativ 22 de milioane de lei (peste 5 mil. euro). Cele trei proiecte elaborate de Primăria Râmnicu Vâlcea vizează contrucția unei artere care să facă legătura între străzile Știrbei Vodă și Morilor, inclusiv podul peste râul Olănești, în valoare de peste cinci milioane de lei și extinderea și modernizarea sistemului de supraveghere video, prin dispecerat, pentru siguranța publică, acest ultim proiect fiind evaluat la 3,53 milioane de lei. Cel de-al treilea proiect prevede realizarea unui pod peste râul Olănești în prelungirea străzii Carol I, inclusiv legăturile cu Calea lui Traian și strada Morilor, lucrarea fiind evaluată la 13,54 milioane de lei. Mediafax

CJ Cluj a semnat un contract de concesiune pe lucrări de parking și hotel de patru stele la aeroport

Președintele Consiliului Județeam Cluj, Alin Tișe, a semnat ieri contractul de concesiune pentru lucrări publice vizând proiectarea, finanțarea și construirea unui hotel de patru stele și extinderea parkingului în perimetrul Aeroportului Cluj-Napoca (foto), cu reprezentanții firmei UTI Facility Management din București. Contractul vizează atât extinderea parcării auto existente, cât și construirea unui parking auto etajat, inclusiv reglementare acces, sens giratoriu, benzi de preselecție. Reprezentanții CJ Cluj susțin că hotelul de patru stele va fi construit pe trei niveluri, va avea o capacitate de 144 de locuri și va include un restaurant și un bar cu o capacitate de 200 de locuri, săli de conferințe cu o capacitate de 300 de locuri și o parcare subterană de 44 de locuri. Durata concesiunii va fi de 45 de ani.

“Redevența aferentă serviciului de parcare se va plăti în rate lunare egale, pornind de la suma de 250.000 de euro, fără TVA, pentru primul an de concesiune. Pentru restul perioadei de concesiune redevența va fi indexată anual cu procentul de creștere/scădere înregistrat de traficul de pasageri în cadrul aeroportului pentru anul precedent”, se arată în comunicatul CJ Cluj. În ceea ce privește redevența aferentă hotelului, aceasta se va plăti anual, valoarea ei fiind de 230.898 de euro pe an, fără TVA, până la punerea în funcțiune a hotelului, iar pentru restul perioadei de concesiune redevența va fi egală cu procentul de 12 la sută din veniturile brute anuale ale hotelului. Mediafax

Transmixt Moldova vrea să vândă cu 2 mil. euro un teren de 25.650 mp din Pașcani

Transmixt Moldova intenționează să vândă cu circa două milioane de euro, fără TVA, firmei Alpha Property Development, controlată de investitori austrieci, un teren din Pașcani și construcțiile aferente, în suprafață de 25.650 de metri pătrați. Acționarii Transmixt Moldova Pașcani, controlată în proporție de 84% de președintele Consiliului de Administrație, Constantin Codreanu, au decis vânzarea activelor către Alpha Property Development sau către orice alt potențial investitor la prețul minim de 2,05 milioane de euro, fără TVA, echivalentul în lei, se arată într-un anunț al firmei transmis, marți, Bursei de Valori București. Alpha Property Development este deținută de Rominvest Realitaeten din Austria, care controlează 84% din părțile sociale, restul capitalului aparținând lui Szilard Zsolt Toth din Cluj-Napoca, potrivit datelor Registrului Comerțului. Printre administratorii firmei se numără Clemens Perschnikar, primul director al Billa România și care ulterior a condus rețeaua Artima după preluarea acesteia de către fondul de investiții Enterprise Investors. Transmixt Moldova are ca obiect principal de activitate transportul de călători și mai are ca acționar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), cu 11,7% din capital. Firma este listată pe piața Rasdaq, ultimele tranzacții cu titlurile Transmixt Moldova fiind realizate în 1998. Mediafax

Fonduri europene de 10,5 mil. euro pentru proiecte de dezvoltare la granița româno-ungară

Un număr de 80 de proiecte depuse prin programul de cooperare transfrontalieră Ungaria-România au primit decizia de finanțare, acoperită din fonduri europene de 10,5 milioane de euro, la care se se adaugă contribuția celor două state sau a beneficiarilor. Finanțarea a fost aprobată de comitetul comun de selecție al programului la finele lunii iulie, se arată într-un comunicat al Ministerului Dezvoltării. Al treilea apel de propuneri de proiecte, de tip soft (pentru domenii precum cercetare, educație sau cultură), a fost lansat la 8 octombrie 2009 de către Agenția Națională de Dezvoltare din Ungaria, în calitate de Autoritate de Management, împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului din România, în calitate de Autoritate Națională. Cele 280 de proiecte depuse au fost supuse unei proceduri de evaluare într-o singură etapă, 80 fiind aprobate pentru finanțare, în cadrul reuniunii din luna iulie, care a avut loc la Szeged, în Ungaria. În această etapă aplicanții au avut posibilitatea de a depune proiecte cu o valoare maximă de 1,5 milioane de euro. Mediafax