Bursa de Valori București (BVB) a închis în urcare cu 2,62%, pe cea mai mare lichiditate din ultimele patru luni, susținută de trei tranzacții deal cu 1% din Fondul Proprietatea (FP), care au totalizat 65,76 milioane lei (15,1 milioane de euro).

“Evoluțiile pozitive din ultima perioadă vin pe fondul achizițiilor făcute de către investitori, aceștia fiind influențați probabil atât de creșterile piețelor internaționale, cât și de așteptarea dividendelor pentru anul 2011”, a declarat Mihai Mureșian, directorul de tranzacționare al Intercapital Invest.

Creșterile din ședința de ieri au venit după ce piața americană a consemnat un avans important ca urmare a declarațiilor din partea șefului băncii centrale americane, Fed, care a asigurat investitorii că va menține dobânda de politică monetară la un nivel apropiat de zero până la sfârșitul anului 2014, cu un an în plus față de anunțul anterior.

Cele 138,4 milioane de acțiuni FP au fost cedate la un preț de 0,48 lei pe unitate, în creștere cu 2,13% față de cotația de miercuri.

Lichiditatea totală pe segmentul de acțiuni a fost de 95,29 milioane lei (21,9 milioane de euro), iar cele trei tranzacții speciale au acoperit 70% din total. Valoarea transferurilor pe acțiuni nu a mai fost atât de ridicată din 20 septembrie, când jucătorii au tran­zac­ționat titluri de 138,21 milioane lei (32,6 mi­lioane de euro).

Acțiunile de la BVB au deschis în creș­tere ușoară și au încheiat ziua pe plus pentru a șasea sesiune consecutivă. În pre­cedentele cinci ședințe, indicele general al Bursei, BET-C, a avan­sat cu aproape 3%.

La finalul sesiunii, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în creștere cu 3,03%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 2,92% peste închiderea de miercuri.

Totodată, indicele BET-FI, al ac­țiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a avan­sat cu 2,46%.

Indicele ex­tins al Bursei, BET-XT, a cres­cut cu 2,92%.

Acesta re­flectă evoluția pri­melor 25 de acțiuni în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Pro­prietatea.

Acțiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide și pe piața principală, cu transferuri de 7,58 milioane lei, iar prețul a închis la același nivel la care s-au realizat transferurile deal, de 0,48 lei.

Titlurile Erste (EBS) au urcat cu 9,59%, fiind influențate de evoluția de pe bursa de la Viena, piața principală a acțiunilor respective. Astfel, market makerii de la BVB au ridicat prețul încă de la deschidere pentru a-l aduce la un nivel apropiat celui de la Viena. Pe bursa din Austria, prețul acțiunilor băncii a urcat cu 9,23%, la 17,51 euro.

Ultimul transfer de la BVB cu titlurile Erste a fost efectuat la 75,4 lei (17,3 euro).

Și SIF-urile s-au aflat în atenția investitorilor, cele mai tranzacționate fiind titlurile SIF Moldova (SIF2) și SIF Transilvania (SIF3), care s-au apreciat cu 2,1% și respectiv 2,7%. Cel mai mare avans dintre cele cinci SIF-uri a fost consemnat de titlurile SIF Banat-Crișana, care au urcat cu 4,2%, la un preț de 0,948 lei/titlu.

Titlurile producătorului de medicamente Zentiva București (SCD) au sărit pe bursă cu 10,6%, după o perioadă în care au înregistrat variații destul de reduse.

La finalul ședinței de la București, bursele vest-europene erau în creștere cu până la 2%, după două zile de scăderi. Revenirea a fost determinată de anunțul Rezervei Federale a SUA (Fed) din ziua precedentă cu privire la menținerea dobânzii de politică monetară la actualul nivel, aproape de zero, pentru o perioadă mai lungă decât anticipau analiștii.