Cea mai importanta companie ceha de textile, Odevni Podnik din orasul Prostejov, a incheiat anul trecut cu o pierdere record, de 1,085 mld. coroane cehe (42 mil. euro), dupa ce in 2007 postase un profit de 13,7 mil. coroane (530.000 de euro), potrivit unui raport al OTP, scrie Prague Daily Monitor. Vanzarile companiei au scazut cu aproximativ 550 mil. coroane comparativ cu anul precedent, pana la 1,94 mld. coroane in 2008.
In luna iunie, excedentul comercial al Poloniei a crescut la 457 mil. euro, o cifra de trei ori mai mare comparativ cu asteptarile economistilor, scrie Warsaw Business Journal.
LOT, compania aeriana nationala a Poloniei, a anuntat pentru anul trecut pierderi de 733 mil. zloti (175 mil. euro), scrie Warsaw Business Journal. Operatiunile de baza reprezinta doar 109,1 mil. zloti din totalul pierderii, in timp ce cea mai apasatoare povara o reprezinta contractele pentru combustibil, raspunzatoare pentru pierderi de 412,2 mil. zloti.
Ministrul de finante al Ucrainei se asteapta ca datoria nationala sa creasca cu 5,1%, pana la 18,9% din
PIB, potrivit declaratiilor acestuia, scrie Kyiv Post. Ministrul a mai spus ca incepand cu 2008, datoria statului corelata la PIB a crescut in principal din
cauza tulburarilor de pe scena economica. Pana in 2007 nivelul acesteia a fost in scadere datorita mentinerii datoriilor la un nivel stabil si totodata datorita ratelor mari de crestere economica.
Veniturile brute din publicitate in industria media din Cehia au scazut cu 2,19% in prima jumatate a acestui an, comparativ cu perioada similara a anului trecut, pana la aproximativ 29,6 mld. coroane cehe (1,14 mld. euro), potrivit datelor de la TNS Media Intelligence, scrie Prague Daily Mail. Cea mai importanta scadere, de 30%, a fost raportata de cinematografe.
Bancile bulgare au extins perioadele de promotii pentru depozite, insa au mentinut ratele dobanzii la acelasi nivel ca in luna iunie, scrie Dnevnik. Doar una din cele 11 banci cu pozitii puternice pe piata depozitelor, a majorat ratele dobanzii in iulie, potrivit raportului lunar al companiei de consultanta financiara Moite Pari.
Preturile produselor agricole la producator in Ungaria au scazut cu 13% in iunie comparativ cu anul precedent, o scadere mai putin drastica decat cea din mai (-21,7%), potrivit Biroului National de Statistica, scrie Portfolio.hu.
Ucraina planuieste sa majoreze volumul exporturilor de grau, orz si alte cereale catre Asia, Africa si Europa, dupa ce recolta de cereale din acest an s-ar putea ridica la 45 mil. tone, potrivit ministrului economiei Bohdan Danylyshyn, scrie Bloomberg.
Guvernul bulgar a decis la mijlocul saptamanii sa creeze un nou organism specializat care sa se ocupe de managementul si absorbtia de fonduri europene, potrivit ministrului de finante, Simeon Diankov si viceprim-ministrului, scrie agentia de presa din China, Xinhuanet.
Toate companiile de energie importante din Europa si-au exprimat interesul sa cumpere Enea de la guvernul Poloniei, dupa ce acesta si-a prezentat intentiile sa vanda cel de-al treilea cel mai mare furnizor de energie din stat, potrivit lui Jan Bury, adjunct al ministrului Trezoreriei, scrie Bloomberg.