Andrei Platonov – Cevengur. O nouă ediție a romanului “Cevengur”, scris de Andrei Platonov în 1929 și publicat în variantă integrală abia în 1988, a apărut în colecția “Strada Ficțiunii”, în traducerea Antoanetei Olteanu. Cevengur este un roman care va marca pentru totdeauna istoria literaturii.
Provenit dintr-o literatură încărcată de valori incontestabile, romanul lui Andrei Platonovici Klimentov (numele adevărat al scriitorului) constituie diamantul unei coroane căreia molimele politice ale secolului XX nu au reușit să-i diminueze strălucirea. Cevengur este o așezare “de tip nou”, în care oamenii epocii frământate din Rusia de după 1917 încearcă să instaureze comunismul perfect. Numit de unii ucronie, de alții parodie (sau chiar comedie), romanul depășește toate aceste categorii limitate.
Original din toate punctele de vedere, Cevengur este o epopee a “omului nou” și, totodată, cronica eșecului previzibil al comunismului ca sistem politic pus în practică. Înțesat de personaje memorabile, bântuit de umbrele marilor figuri ale ideologiei comuniste, romanul constituie un poem pe alocuri tragic, pe alocuri ironic, redat cu siguranța unui maestru al literaturii, cu forța și detașarea unui cvasinepământean contemplator al naturii umane așa cum se manifestă ea în epocile amplelor frământări sociale.
Tabloul alcătuit de Platonov în acest roman este concret doar prin referințele istorico-politice. Dincolo de acestea, scriitura inedită și capacitatea de a transpune într-un mesaj aparent banal observații dintre cele mai profunde conferă acestei capodopere aura de transcendență caracteristică celor mai importante scrieri ale umanității. Cevengur este istoria care schimbă suflete, stoarce lacrimi și declanșează în același timp homerice hohote de râs.
Viorel Zaicu – Întoarcerea. Ciuli, Telu, Dudu, Cocoșel, Maricica, Trache, Safta, Pârâică, popa Sacâz, Tița, Lupă și frații lui, Nicu și Leana, Titel, Bălă și Valerică sunt locuitorii lumii fantastice din afara orașelor. Visele lor sunt vieți paralele, iar stările de veghe sunt vise. Oamenii se bucură, suferă, construiesc, dărâmă, fac propagandă, umblă, dar mai ales ascultă. Universurile pe care nimeni nu vrea să le perceapă nu sunt inexistente. În cele mai multe dintre ele obiectele banale au puteri magice și oamenii modești pot deschide căi către lumi nebănuite. Măgarii au un rai și pământul se îmbolnăvește, porțile nu se deschid întotdeuna spre aceleași locuri și lumea modernă este păstrată cu teamă la distanță.
Viorel Zaicu (n. 1968) a făcut studii de filosofie la Universitatea din București și a îngrijit câteva sute de cărți de specialitate și romane ale unor autori români și străini, pentru foarte multe dintre acestea semnând și traducerea. Are în spate multiple și diverse experiențe jurnalistice publicând (de cele mai multe ori sub pseudonimul Martin Zick), articole în reviste de filosofie și cultură din țară și din străinătate. În mediul virtual îngrijește noiq.ro, un blog care adună pasaje filosofice și literare memorabile, lecții de filosofie și logică, anecdote “veșnic verzi” și o colecție de lucrări de artă.
Pasionat de opera lui Lewis Caroll, ale cărui scrieri mai puțin cunoscute le traduce pentru publicul român începând din 1999, Viorel Zaicu iese la rampă de această dată cu primul său roman de ficțiune și ne uimește cu dibăcia limbajului, agilitatea construcției frazei, coloritul personajelor și ineditul situațiilor în care acestea sunt regăsite. Altfel spus, autorul ne propune prin “Întoarcerea” o carte pe care s-o citim dintr-o răsuflare, râzând în hohote, dar și ridicându-ne măcar un semn de întrebare.