Investitorii străini au ajuns să dețină în jur de 100.000 de hectare de păduri pe piața locală, adică 1,5% din fondul forestier al României, potrivit estimărilor ZF pe baza datelor jucătorilor din piață.
Cele mai recente achiziții au fost făcute de către fondul german de investiții Nordcapital, care a cumpărat 1.200 de hectare, și grupul austriac Holzindustrie Schweighofer, care a luat 5.000 de hectare la Bicaz. Un alt investitor semnificativ în păduri este grupul finlandez Tornator, care deține 12.000 de hectare conform ultimelor informații disponibile.
“Cred că interesul fondurilor de investiții se va intensifica. Achiziția de păduri este rentabilă și sigură. Se poate obține cât de cât profit fără bătăi de cap”, a spus Vlad Cîrjan, avocat partener al Gilescu&Partenerii CHSH, care a asistat Holzindustrie Schweighofer în achiziția recentă.

Prețul mediu al unui hectar de pădure se situează între 2.000 și 4.000 de euro, astfel că cele 100.000 de hectare ar fi evaluate la aproximativ 300 mil. euro.
Fondul forestier al României era anul trecut de 6,5 mil. hectare, potrivit datelor Institutului de Statistică.