Strainii au retras in martie de pe piata de capital cu 30 de mil. euro mai mult decat au adus in conturile deschise la brokeri, soldul negativ al intrarilor nete atingand un nivel record.

Luna trecuta, pentru prima data de la inceputul anului, vanzarile realizate de straini au depasit achizitiile acestora. Strainii au vandut de 85 mil. euro si au cumparat de 70,33 mil. euro. Intrarile de capital ale strainilor au fost in martie de 34,3 milioane de euro, de peste trei ori mai reduse decat in februarie si de peste doua ori sub nivelul din ianuarie. In acelasi timp, iesirile de capital strain au fost luna trecuta de 63,17 milioane de euro, usor sub nivelurile din primele doua luni ale anului.

Luna trecuta a consemnat pentru prima data in acest an si iesirea unui investitor persoana juridica de pe piata. Totusi, in martie, alti 17 investitori de acest tip au intrat pe piata, ducand numarul total al strainilor persoane juridice care si-au deschis conturi la brokerii de la noi la 53 de la inceputul anului. In cadrul acestor date sunt inregistrate conturile deschise de investitori, astfel ca daca un investitor isi deschide mai multe conturi, el este inregistrat de mai multe ori.

Strainii au adus in conturile brokerilor in primul trimestru 235,6 mil. euro si au retras 207,5 mil. euro. Anul trecut, dupa primele trei luni ale anului, soldul intrarilor nete de capital strain fusese negativ, investitorii straini retragand cu 1,7 mil. euro din conturile brokerilor mai mult decat au adus.

“Luna martie a fost luna in care companiile mari au anuntat rezultate financiare. Cred ca datele prezentate au dezamagit putin investitorii straini avand in vedere ca de la Romania se asteptau poate la cele mai mari cresteri din regiune”, a precizat Bogdan Juravle, director de tranzactionare la ING Securities, numarul unu pe piata. “Reducerea drastica a cumpararilor a fost determinata si de trendul descrescator din regiune si de volatilitatea crescuta a pietei din Romania. Reducerea lichiditatii pietei in martie a fost un alt factor important ce a determinat intrari mai rare ale investitorilor straini pe piata”.

Brokerii mai spun ca in prezent nu se poate vorbi de un flux de capital din partea investitorilor institutionali mari.

“Exista un interes pentru piata de capital romaneasca din partea investitorilor institutionali straini de o anumita natura, respectiv fonduri de investitii mici si mijlocii si intrarile lor variaza de la o luna la alta, in functie de conditiile de piata, dar adevaratul influx de capital din partea investitorilor mari inca nu a aparut”, spune Dana – Mirela Ionescu, presedintele Raiffeisen Capital & Investment, locul doi pe piata.

“Investitorii mari nu si-au facut cu adevarat simtita prezenta pe piata pana in prezent, iar acest lucru a fost cauzat mai ales de diferentele intre sistemul de decontare si regulile privind nominee account (pe piata de capital, de regula acesta este contul agregat pe care-l deschide brokerul, clientii fiind subconturi in cadrul lui – n.red.) de pe piata de la noi fata de situatia de pe pietele dezvoltate. Odata ce va exista o armonizare intre aceste reguli cu cele existente pe pietele din afara, vor incepe sa intre mai puternic pe Bursa romaneasca si fondurile de investitii mari”, a adaugat Ionescu.