Dușan Wilms, șeful Metro și cel mai puternic executiv din comerțul românesc, crede că strategia pe care trebuie să o adopte orice comerciant în perioadă de criză este complet diferită de cea din boom economic.

Unul dintre proiecte este dezvoltarea magazinelor de tip Metro Punct, cu suprafețe cuprinse între 1.000 și 3.000 de metri pătrați, care sunt de câteva ori mai mici decât spațiile cash & carry clasice. Deși se adresează aceluiași tip de clienți, aceste magazine, care necesită o investiție medie de un milion de euro, sunt plasate în zone în care un magazin Metro Cash & Carry nu ar avea un volum de business suficient de mare. Totuși, pentru a atrage zilnic clienții profesioniști, care ar fi trebuit să parcurgă distanțe mai mari până la un magazin Metro, comerciantul german a deschis până acum două astfel de spații.

“În loc să călătorească 60 de kilometri până la Baia Mare ca să facă săptămânal aprovizionarea, un client poate merge acum zilnic la Metro Punct din Satu Mare pentru a-și lua mărfurile; pentru produsele care au un rulaj mai lent se poate duce în continuare la Baia Mare”, susține Dușan Wilms, director general al Metro Cash & Carry, cel mai mare comerciant de pe piața românească, cu afaceri de 1,23 mld. euro în 2009.