Patru fonduri mutuale au reușit să aducă investitorilor randamente mai mari decât aprecierea indicelui BET de 8,18% din acest an.

Două dintre acestea au pariat pe scă­derea Bursei, iar celelalte do­uă au fost mai optimiste și au mizat pe o a­preciere a pie­ței de ac­țiuni.

Omnitrust și Omninvest, fonduri administrate de societatea SIRA, se clasează pe primele locuri în topul celor mai performante fonduri, cu randamente de peste 16% în primele șapte luni ale anului.

Cele două fonduri investesc în produse speciale care urmăresc evoluția indicelui american S&P500, mizând pe o scădere a pieței americane de acțiuni și indirect pe o scădere a pieței locale.

Strategia a fost câștigătoare în primul semestru, când Bursa a suferit corecții, însă pe revenirea Bursei de luna trecută, cele două fonduri au pierdut până la 10% în iulie.

Randamente superioare evoluției principalului indice bursier au obținut fondurile de acțiuni BT Index cu un plus de 9,7% și Raiffeisen Pros­per cu 8,8%, care au reușit să se califice în clasamentul celor mai performante fonduri grație aprecierii puternice înregistrate de piața de acțiuni luna trecută, când indicele BET a crescut cu 7%, iar BET-FI, indicele celor cinci SIF-uri, a urcat cu aproape 13%.