Asistam in ultima vreme la un sir de luari de pozitie in Occident, care exprima, potrivit prestigioasei reviste The Economist, aâ¬oindoieli de ambele parti ale Atlanticului”.
Dupa respingerea categorica de catre presedintele Bush a deciziei ecologice de la Kyoto privind masurile de prevenire a incalzirii pamantului, Romano Prodi a scris un articol: “Europa va actiona pentru Pactul Incalzirii in pofida Statelor Unite”.
Flora Lewis avertizeaza in International Herald Tribune ca pentru a evita o “deriva transatlantica” se impune o discutie franca intre cele doua parti,
deoarece “noua echipa Bush pare foarte straina si insensibila la grijile europene”. Un fost asistent prezidential pentru securitatea nationala, Hans Binnendijk isi intitula articolul: “Diviziunea transatlantica a muncii ar putea submina NATO”.
Toate aceste incertitudini exprimate in Europa se datoresc cautarilor noii administratii americane Bush a unei strategii diferite de cea a lui Clinton.
La inceput a produs emotie in capitalele vest-europene dezvaluirea unui document confidential al unui think-tank american care sugera reorientarea strategica spre Asia si Pacific, trecand Europa pe un plan secundar.
Avocatii doctrinei “Pacific First” sustineau ca dupa prabusirea colosului sovietic, Rusia nu mai constituie inamicul nr 1. China devine puterea cu care se va confrunta America in deceniile urmatoare.
In consecinta, importanta aliantei nord-atlantice axata pe Europa urma sa fie obiectul unei “tragice reevaluari”, ceea ce bineinteles a nelinistit cancelariile vest-europene. In acest context a venit in timpul campaniei electorale declaratia consilierei lui Bush, Condoleeza Rice ca America isi va retrage trupele din Balcani. Ulterior, presedintele Bush a negat asemenea intentii.
Dar si acum observatorii internationali au notat ca in conflictul din Macedonia, in vreme ce Solana, din partea Uniunii Europene, a vizitat Skopje de trei ori, nici un emisar american n-a fost acolo de la izbucnirea conflictului.
Liderii vest-europeni au fost intrigati si de o marcata inasprire a tonului oficial american fata de Rusia si China, insotita si de masuri practice cum a fost expluzarea a 50 de diplomati rusi acuzati de spionaj.
Analistii subliniaza ca este vorba de o schimbare semnificativa fata de politica administratiei Clinton de “parteneriat strategic” cu cele doua mari puteri. Ei noteaza ca aceasta duce inevitabil la o apropiere ruso-chineza si la conjugarea unei strategii comune a celor doua puteri impotriva intereselor americane.
ai in Peninsula coreana a aparut o modificare tactica, Washington renuntand la politica de sprijinire a presedintelui sud coreean Kim Dae Jung, care a initiat o atragere a regimului comunist din nord in forme de colaborare si schimburi reciproce.
Aceasta a determinat Uniunea Europeana sa trimita o delegatie la Phenian pentru a continua sprijinirea impacarii intre cele doua Corei.
Toate acestea pot afecta si problema care ne arde pe noi, romanii, – largirea Pactului nord-atlantic. Desi in timpul campaniei electorale ambii candidati, Bush si Gore s-au pronuntat in favoarea primirii de noi membri in NATO, ulterior administratia instalata la putere nu s-a mai pronuntat in aceasta chestiune.
Voci republicane de dreapta din Congres, favorabile unei politici mai dure fata de Rusia, recomanda administratiei sa-si arate muschii prin atragerea tarilor baltice in NATO, ceea ce evident starneste o reactie puternica la Moscova. Acolo se considera patrunderea NATO in tarile baltice ca o sula bagata in coasta Rusiei si desigur va determina o respingere categorica a presedintelui Putin.
Atat timp cat strategia noii administratii Bush nu capata o forma clara si coerenta, este foarte greu de prevazut care va fi abordarea summit-ului de la Praga al NATO in chestiunea largirii aliantei spre rasarit.