Vanzarile gigantului japonez Canon merg bine. Managerii sai simt insa competitia suflandu-le permanent in ceafa si sunt concentrati pe noi linii de business: in afara de traditionalele camere foto si video, Canon va produce display-uri cu tehnologii revolutionare si alte noi aparaturi medicale.

Canon a raportat pentru prima jumatate a acestui an venituri nete din vanzari de 15,4 miliarde dolari (12,7 miliarde de euro), in crestere cu 6,5% fata de perioada similara a anului trecut, cand veniturile nete din vanzari s-au cifrat la 14,4 miliarde de dolari (aproximativ 11,8 miliarde de euro).

De asemenea, profitul operational al companiei in aceasta perioada a fost de 2,43 miliarde de dolari (2 miliarde de euro), cu 6,6% mai mare fata de prima jumatate a anului trecut – 2,22 miliarde de dolari (aproximativ 1,8 miliarde de euro), au precizat oficialii companiei.

Aceste cresteri au fost explicate de companie in primul rand prin aceea ca cererea pentru camerele foto digitale a crescut semnificativ, mai ales in Japonia, dar si prin numarul mare de cereri pentru majoritatea echipamentelor si produselor din segmentele pe care s-a extins Canon, a afirmat Fujio Mitarai, presedinte si director executiv al Canon Inc.

Totodata, un alt element care a contribuit la dezvoltarea companiei este filiala din Europa, unde veniturile nete din vanzari au depasit anul trecut 9,7 miliarde de dolari (8 miliarde de euro), reprezentand o treime din totalul de 30,4 miliarde de dolari (25 miliarde de euro) incasati de companie.

Daca acum zece ani compania avea incasari substantiale, dar si datorii care reprezentau 40% din totalul incasarilor, acum, dupa schimbari de strategie, situatia este complet diferita, a explicat directorul executiv al companiei. Canon s-a extins semnificativ pe productia de echipamente pentru business, iar aceasta decizie a fost esentiala pentru dezvoltare si extindere pe piata.

Ca parte a schimbarii de strategie, compania a anuntat cateva noi tehnologii si echipamente pe care le-a prezentat in cadrul Canon Expo 2005 de la Paris. Fiind o companie axata pe imagine, Canon pregateste noi tipuri de display-uri cu accent pe utilizatorii de business, care sa concureze monitoarle cu plasma si cele cu cristale lichide (LCD).

Display-urile Canon vor utiliza tehnologii noi cum sunt SED (surface-conduction electron-emitter display) sau OLED (organic electro-luminescence display), considerate superioare celor existente acum.

Pentru a produce aceste noi display-uri compania a investit aproximativ 1,3 miliarde de euro, impreuna cu Toshiba, in capacitati de productie. Se preconizeaza ca aceste display-uri vor avea un mare succes: pana in 2010, productia anuala ar putea atinge 3 milioane de unitati, este de parere Fujio Mitarai.

O alta directie care va asigura succesul Canon este accentul pus pe linia traditionala de produse – camerele foto digitale. Canon are in plan sa atinga o cota de piata de 25% pana in 2008 si sa-si mentina pozitia unu mondiala.

“Piata mondiala de echipamente foto digitale va creste in urmatorii cativa ani, numarul de echipamente vandute in urmatorii trei ani fiind estimat la aproximativ 100 de milioane”, a precizat directorul executiv al Canon.

Iar compania a introdus noi functii in camerele foto pe care le produce, printre care “smile shot”, prin care utilizatorii au posibilitatea sa fotografieze persoanele exact atunci cand acestea zambesc, pe baza unui sistem de recunoastere faciala, au explicat oficialii Canon.

In ceea ce priveste partea de business, gigantul japonez s-a extins foarte mult pe domeniul imaginilor color, lansand imprimante si multifunctionale profesionale de birou.

Atunci cand documentele si datele unei companii sunt imprimate color si organizate extrem de atent, compania respectiva este privita altfel de parteneri, de celelalte companii cu care colaboreaza, dar si de piata si utilizatori in general, a explicat un oficial al Canon.

Si nu in ultimul rand, strategia companiei a inclus si cercetarea si dezvoltarea in domeniul medical, unde tehnologia bubble jet utilizata pentru imprimante si tehnologiile de care dispun camerele foto digitale a fost utilizata in cateva echipamente medicale, cum ar fi un sistem de analiza a ADN-ului, sau un pulverizator care pe viitor ar putea deveni unicul mod de administrare al medicamentelor, acestea fiind inhalate, au precizat oficialii Canon. anca.arsene@zf.ro