Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, apreciază că guvernele riscă un război al valutelor dacă vor încerca să folosească cursurile de schimb valutar pentru rezolvarea problemelor interne, relatează Financial Times citată de Mediafax Business.
“A început să circule ideea că valutele pot fi utilizate ca arme în politica economică. Transpusă în acțiune, o astfel de idee ar reprezenta un risc foarte serios pentru revenirea economiei globale. O asemenea abordare poate avea un impact foarte distrugător și de durată”, a afirmat Strauss-Kahn pentru publicația britanică.
Yenul s-a depreciat marți față de dolar după ce banca centrală a Japoniei a anunțat reducerea la zero a dobânzii cheie, relaxarea și mai mult a politicii monetare și cumpărarea de diverse active financiare pentru a asigura lichiditate pe piețe.
Valoarea obligațiunilor de stat, a acțiunilor și cotațiile aurului au urcat, în condițiile în care investitorii se așteaptă ca bancile centrale ale marilor puteri economice să ia noi măsuri de politică monetară pentru asigurarea lichidităților pe piețe.
“Unele state emergente ale căror economii se confruntă cu intrări masive de capital consideră că a venit timpul să-și folosească monedele pentru a încerca să câștige un avantaj, în special pe latura comercială. Nu cred că aceasta este o soluție bună”, a spus șeful FMI. Citiți mai multe pe www.mediafax.biz.