Strauss la Ateneu

Farmecul valsului. Cat de desuet si cat de seducator in acelasi timp poate sa sune. Ce poate fi mai elegant, mai simbolic pentru o lume ce nu mai exista decat in filme sau in carti, mai diferit de zbuciumul trupurilor in ritmurile de house decat valsul?
Daca lumea pe care o simbolizeaza valsul nu mai exista, dansul si muzica lui mai traiesc in afara de cinematografie si literatura si in muzica, in concerte, discuri sau chiar in festivaluri. Unul dintre acestea se petrece la Bucuresti. La final de sezon estival, am avut ocazia sa asist la cateva dintre manifestarile celei de a cincea editii a Festivalului International “Johann Strauss”.
Asociatia romana a iubitorilor valsului “Johann Strauss”, organizatoarea festivalului, exista de 15 ani si a organizat aceasta manifestare in diverse formule, avand parte de finantari de niveluri diferite de la an la an. 2006, cu siguranta, nu a fost anul cel mai fericit pentru istoria sa. Chiar daca publicul nu a lipsit, festivalul s-a desfasurat totusi intr-o oarecare “confidentialitate”, eventualii doritori neputand afla despre desfasurarea acestuia decat din afise si acestea destul de putine.
Concertele de deschidere si de inchidere au fost sustinute la Ateneul Roman de Orchestra Filarmonicii “George Enescu” in doua formule – una extinsa, alta camerala -, dirijori fiind in primul caz Eberhard Baumler (Germania), iar in cel de-al doilea Iosif Ion Prunner. Celelalte concerte – recitaluri de orga, de pian sau de canto – s-au desfasurat la Sala de muzica a Muzeului Cotroceni, Catedrala Sf. Iosif si Palatul Cantacuzino, doritorii putand asculta alaturi de muzica lui Johann Strauss si a celui pe care ne place sa-l numim corespondentului sau roman, Iosif Ivanovici, autorul celebrei lucrari Valurile Dunarii, si lucrari ale unor contemporani ai lui Strauss precum Carl Michael Ziehrer. Iar in cazul recitalurilor de canto sau de orga, lucrurile s-au diversificat si mai mult deoarece, asa cum cunoscatorii stiu deja, Strauss nu a fost un specialist al repertoriului de gen.
Referindu-ma la concertele simfonice, trebuie sa recunosc ca mai ales in cazul celui de inchidere, desfasurat in foaierul Ateneului, cu acustica sa specifica definita de un ecou amplu al sonoritatilor, atmosfera care a dominat intreaga seara a fost cu totul aparte, delicatetea cu care s-a cantat fiind perfect acordata atat cu repertoriul, cat si cu spatiul in care se desfasura concertul. Daca inchideai ochii, ai fi putut crede ca te afli in atmosfera altor vremuri. In plus, figurile zambitoare, tinutele elegante, o oarecare detasare data, desigur, si de perioada de vacanta si de vremea minunata de afara, toate aceste mici detalii inexistente in zilele obisnuite de activitate s-au asociat perfect spiritului muzicii lui Strauss. Valsul acelei seri ne-a adus din nou aminte ca merita sa ne oferim mult mai des aceste clipe de frumos si normalitate, intr-o viata cu un traseu guvernat de imprevizibil. Disponibilitatile locuitorului obisnuit al Bucurestilor sunt inca departe de spiritul Ateneului si al lui Strauss, dar pasi ca acestia, ai unui festival dedicat valsului, s-au mai facut. Pentru restul avem nevoie de un optimism de mai lunga durata.