“Părinți” ai bisericii și ai culturii
Una din tradițiile constante ale istoriei bisericii românești a fost aceea după care conducătorii săi, mitropoliții, s-au implicat direct nu numai în viața religioasă, ci și în aceea culturală, chiar politică, ceea ce i-a făcut să devină personalități emblematice, a căror memorie s-a concretizat, în ceea ce privește Bucureștii, nu numai în ctitorii, ci și prin atribuirea numelui lor unor stăzi ale orașului.
În București se află opt străzi care poartă numele unor înalți ierarhi ai Bisericii ortodoxe din Țările Române – Antim Ivireanu, Dosoftei, Filaret, Grigore, Iosif, Nifon, Varlaam, Veniamin Costache. După cum se vede, aceștia au “păstorit” nu numai în Țara Românească, ci și în Moldova. Acestor mitropliți ai Țărilor Române li se adaugă în nomenclatorul străzilor Bucureștilor și Andrei Șaguna, mitropolit ortodox al Transilvaniei.
Odată cu dobândirea autocefaliei, în 1872, acest rol a revenit patriarhilor.
Vom prezenta, în continuare, câteva “medalioane” ale mitropoliților al căror nume îl poartă străzi din București.
Mitropolitul Antim Ivireanu
Există în viața bisericească și culturală românească o serie de personalități de origine străină care au avut un rol deosebit în aceste domenii, câștigându-și un deosebit prestigiu.
Este cazul lui Antim Ivireanul (1650-1716), născut în Iviria (Georgia), care, după ce este eliberat din robia turcească, vine la Constantinopol, își desăvârșeșete educația și se călugărește. Prin 1689–1690, este adus de Constantin Brâncoveanu în Țara Românească. Aici, nu numai că s-a integrat în viața culturală, dar a și devenit una din cele mai importante personalități religioase și spirituale: autor, traducător, tipograf, gravor, teolog, episcop. Ca o recunoaștere a acestor merite, la 28 ianuarie 1708 a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei. Înființează la Râmnicu Vâlcea și apoi la Snagov tipografii. Datorită celor 63 tipărituri, lucrate de el însuși sau patronate, în limbi diferite și de o mare diversitate, a numeroșilor ucenici pe care i-a format, este considerat – alături de Diaconul Coresi – cel mai mare tipograf din cultura medievală românească. În calitate de mitropolit, Antim s-a implicat și în viața politică, devenind un apărător energic al drepturilor Bisericii Ortodoxe și ale poporului român. Datorită mai ales atitudinii sale antiotomane, este caterisit la cererea primului domn fanariot, Nicolae Mavrocordat, și condamnat la exil la Muntele Sinai, dar, pe drum, este ucis de soldați turci, trupul său fiind aruncat în mare. Câțiva ani mai târziu, Patriarhia Ecumenică a ridicat această nedreaptă caterisire și Antim a fost reabilitat. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, fiind prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.
Complexul religios și arhitectural de pe strada Mitroplit Antim Ivireanu este, alături de cel de pe Dealul Patriarhiei, unul din cele mai ample și mai valoroase din Capitală și din țară. Pe Lista monumentelor istorice se află șase obiective. Astfel complexul, ansamblul de la mănăstitrea Antim, reprezentativ pentru arhitectura brâncovenească a secolului XVIII, a sferit o serie de transformări până în secolul XX care nu i-au modificat aspectul inițial, cuprinzând:
Biserica, cu hramul “Toți Sfinții”, ctitorie a lui Antim Ivireanu, construită în perioada 1713-1715, modificată în 1857 de arhitectul Joahn Schlater care îi adaugă elemente inspirate de catedrala de Chartres. Este unul dintre cele mai remarcabile monumente de arhitectură, pictură și sculptură din România, aflat astăzi în cuprinsul Mănăstirii Antim.
Biserica “Buna Vestire” – Schitul Maicilor construită la 1726, aflată inițial la poalele Dealului Spirii. Este ctitoria Doamnei Tatiana Hagi Dina, care fusese în robie la otomani și eliberându-se a vrut să-i mulțumească lui Dumnezeu, construind acest schit. Ca arhitectură aparține stilului brâncovenesc. În urma proiectului ceaușist Casa Poporului, biserica schitului a fost translată în spatele blocurilor de pe Bulevardul Unirii, lângă mănăstirea Antim, pentru a scăpa de la demolare. A fost însă mutată doar biserica, fără chilii, care au fost distruse.
Casa egumenească, construită în 1800, cu modificări în 1800 și 2003.
Paraclisul, început de Antim Ivireanu și finalizat de boierul Matei Rusett, construit în 1703-1816, cu modificări în 1812, 1951,
Turnul clopotniță construit în 1813, modificat de arhitectul Joahn Schlater
Chiliile
Cuhnia
Palatul sinodal construit în 1912
Mitropolitul Filaret (1735-1794).
După studii la Academia Sf. Sava din București, se călugărește la mănăstrirea Căldărușani, unde devine egumen, îndeplinește unele misiuni diplomatice, făcând parte din delegatia munteana trimisa la țarina Ecaterina a Rusiei la Petersburg, devine episcop la Râmnicului și, la 1792, a fost ales mitropolit al Ungrovlahiei, dar, după un an este nevoit să se retragă. Pe cheltuiala sa, a tipărit peste 25 de cărti, între care și Gramatica lui Ienachiță Văcărescu (1787). Strada care îi poartă numele, aflată nu departe de Patriarhie și Bulevardul Regina Maria, fără a adăposti case de o vechime deosebită, are un aspect pitoresc, mai ales zidului acoperit cu vegetație.
Este ales episcop al Hușilor la numai 24 de ani, iar în 1803 devine devine mitropolit al Moldovei. Se implică într-o serie de inițiative menite să contribuie la modernizarea vieții economice, sociale și a învățământului. Chiar în anul în care devenise mitropolit, înființează Seminarul teologic din Iași și Seminarul preoțesc de la Socola. În anul 1833 a inițiat construcția monumentalei Catedralei mitropolitane de la Iași, precum și a numeroase mănăstriri și schituri. Datorită prestigiului său, îndeplinește și funcția de caimacam (locțiitor al domnului). Implicarea sa într-o serie de evenimente politice îl face să fie silit să demisioneze. O preocupare culturală a sa este, între altele, traducerea unor cărți necesare serviciului bisericesc. Numele lui Veniamin Costache este purtat de o serie de de străzi din diferite orașe, între care cea din București se găsește în cartierul din apropierea Șoselei Viilor, pe ea aflându-se imobile din categoria caselor de cartier, cu farmecul lor aparte. Tot în această zonă se află și Strada Mitropolitului-poet Dosoftei, lipsită de personalitate, mult mai interesantă fiind artera ce îi poartă numele din Iași.
Perioada în care Nifon (1789-1875) a deținut funcția de mitropolit al Ungrovlahiei (1850-1865) și apoi de mitropolit-primat al României (1865-1875) s-a încadrat evenimentelor legate de realizarea Unirii și domnia lui Alexandru Ioan Cuza. A îndeplinit funcția de președinte al Divanului Ad-hoc din București (1857) și al Adunării elective care a ales domn pe Alexandru Ioan Cuza (24 ianuarie 1859). În timpul păstoririi lui, au avut loc reformele bisericești ale lui Alexandru Ioan Cuza (secularizarea, Legea sinodală), a căror promulgare a stârnit polemici și în rândul clerului. În anul 1872 s-a promulgat “Legea organică pentru alegerea de mitropoliți și episcopi și pentru constituirea Sf. Sinod”. În același an a înființat – din banii săi – un al doilea Seminar în București, cu 8 clase, care i-a purtat numele.
Strada Mitropolit Veniamin Costache se află într-o zonă centrală a orașului, în apropierea Străzii 11 iunie, pe care, de altfel, se găsește și “Casa Nifon Mitropolitul”, înscrisă pe Lista monumentelor istorice. Pe strada Mitropolit Nifon se află o serie de imobile construite la sfârșitul secoliului XIX, unele cu valoare arhitectonică.
Cariera bisericească și culturală a Mitropolitului Iosif (1829-1909) poartă pecetea perioadei de modernizare a statului român de la sfârșitul secolului XIX. După ce studiază la Academia Mihăileană din Iași, urmează cursuri și la Universitatea Sorbona. De asemenea, va sluji și la capela românească din Paris. Ales episcop al Hușilor, iar apoi al Dunării de jos, contribuie la reorganizarea vieții bisericești din Dobrogea. În 1886, este ales mitropolit primat al României, funcție din care demisionează, nefiind de acord cu “Legea clerului mirean și a seminariilor”, propusă de Take Ionescu.Ulterior, este reînscăunat ca mitropolit, funcție pe care o va îndeplini până la moarte. Traduce lucrări teologice din limba franceză și din literatura patristică. Este primul mitropolit ales membru de onoare al Academiei Române în 1901.
Și strada care îi poartă numele se află în cartierul Viilor, unde, de atlfel, se găsesc și alte străzi cu numele unor mitropoliți. Din păcate, unele din casele de pe această stradă au suferit o serie de transformări, căpătând un dedorit aspect “pitoresc”.
În afară de străzile Bucureștilor, care poartă numele unor înalți prelați sau preoți, nu au fost trecute cu vederea nici figuri mai modeste ale vieții bisericești, cum sunt călugării, astfel că, în cuprinsul Capitalei, există și o Strada Monahului pe care se găsesc o serie de imobile restaurate.
Fotografiile aparțin autorului