Un alt spațiu rezidențial

Bineînțeles, în afară de “bulevardele regale”, există în Capitală o serie de alte artere cu o istorie poate nu atât de veche și de ilustră precum a celor dintâi, dar cu o poziție și rosturi urbanistice proprii.

Între acestea, Bulevardul Dacia, pornind de la Calea Victoriei, trecând prin Piața Romană, adevărat punct nodal pe harta orașului. Bulevardul Dacia, cu o lungime apreciabilă, întretăindu-se cu numeroase străzi, se înscrie pe axa est-vest a Capitalei, făcând legătura cu alte zone importante ale orașului. În ceea ce privește denumirea, și această arteră face parte din “filiera daco-romană”, bogat reprezentată în Capitală (Piața Romană, Traian, străzile Roma, Latină, Decebal, Romulus etc.). Bineînțeles, din Bulevardul Dacia “se face” Intrarea Dacilor.

În ceea ce privește istoria sa, este de amintit faptul că, în partea sa de început dinspre Calea Victoriei, se afla una din zonele de veche locuire ale orașului, mahalaua Popa Cosma.

Importanța care a fost acordată acestei artere, considerată unul din spațiile rezidențiale ale Bucureștilor, reiese și din faptul că, de-a lungul ei, au fost construite, încă de la sfârșitul secolului XIX, o serie de imobile, unele cu aspectul și amplitudinea unor palate care au avut un rol important în viața politică și culturală a capitalei.

O dovadă a caracterului rezidențial al acestei zone este demonstrat și faptul că aici sunt amplasate și clădirile unor ambasade.

O casă – tezaur

Printre cele mai vechi clădiri ale capitalei, cu o istorie bogată care a urmat, de fapt, momentele definitorii ale dezvoltării Capitalei, este “Casa Scarlat Kretzulescu”.

În forma sa inițială, a fost construită de marele vornic Alexandru Villara în anul 1839, fiind considerată, încă la vremea aceea, drept una dintre cele mai frumoase clădiri ale orașului. Capătă numele pe care îl are și astăzi după ce Villara l-a dat drept zestre fiicei sale Elena, la căsătoria acesteia cu Scarlat Al. Kretzulescu. După moartea acestuia, clădirea devine, pe rând, locuința directorului băncii “Bank of Romania”, baronul Frank, pentru ca, în a doua jumătate a secolului al-XIX-lea, să ajungă în proprietatea statului, aici funcționând o instituție științifică “Laboratorul de electricitate al Universității din București”, sub conducerea savantului Dragomir Hurmuzescu. “Aventurile” imobilului continuă, aici funcționând, succesiv, un pension de fete și biblioteca Ambasadei Germane, aflată în apropiere. În 1948, clădirea devine sediul “Muzeului Româno-Rus”, desființat în 1963, pentru ca, în 1967, să capete o destinație potrivită: sediul “Muzeului Literaturii Române”, adevărat tezaur spiritual, fondul său numărând 300.000 de piese, organizate în 250 de colecții (manuscrise, acte, fotografii originale, artă plastică, obiecte memoriale). Între altele, muzeul este depozitarul unui bogat “fond Eminescu”. Tot aici se regăsesc colecțiile de carte rară, carte veche românească, manuscrise. Poate că ar fi potrivit ca acest muzeu să poarte numele întemeietorului său, academicianul Dumitru Panaitescu-Perpessicius.

O altă casă – muzeu

…este aceea care a aparținut familiei Brătianu, având și ea o istorie destul de “complicată”. Ridicarea clădirii începe în 1908, după indicațiile lui Ionel Brătianu. Inginerul constructor a fost Hugo Schmiedigen. Treptat, imobilul a fost extins, cuprinzând acum trei corpuri, din cel central deschizându-se o loggia cu o impunătoare scară. Grădina, care înconjoară imobilul, de fapt, un adevărat palat, este “opera” Elisei Brătianu. Casa a fost deschisă publicului în 1937, devenind “Așezământul Cultural Brătianu”, proiectat să adăpostească 30.000 de volume. În același an, este inaugurată și statuia lui Ionel IC Bratianu care a fost executata de sculptorul Ivan Mestrovic. La un moment dat, aceasta a dispărut, revenind la locul ei în 1991. După naționalizare, clădirea intră in proprietatea Academiei Române, iar, ulterior, adăpostește colecțiile speciale ale Bibliotecii Naționale a Romaniei. Nu știm dacă acestea au fost mutate în noul sediu al acestei instituții, dat fiind că condițiile de conservare de aici nu erau tocmai potrivite. Cred că în acest imobil ar putea fi organizat un “Muzeu Brătianu”, familie ai cărei reprezentanți au jucat un rol atât de important in istoria modernă a României.

De la stilul romantic la cel modernist

În afară de aceste imobile, se mai află pe Bulevardul Dacia câteva case ridicate la sfârșitul secolului XIX și începutul celui următor, dintre care unele sunt înscrise pe Lista monumentelor istorice. Interesant este faptul că stilul lor oglindește evoluțiile arhitecturale în primele decenii ale secolului XX, fiind prezente o serie de stiluri reprezentative în această epocă.

Astfel Vila Maria Ioanidi a fost construită în 1911 în stil eclectic, cu elemente de factură romantică, după planurile arhitectului I. D. Berindei.

Altui arhitect cunoscut al perioadei, Petre Antonescu, îi aparține proiectul Vilei Constantin Geblescu, clădire monumentală, ridicată în 1912, în stil eclectic de factură renascentistă franceză, cu elemente decorative baroce.

În 1915, după proiectul arhitectului Paul Smărăndescu, a fost ridicată Vila comandor Alexandru Cătuneanu, în stil neoromânesc, remarcabilă prin bogata decorație interioară,cu pardoseală de mozaic.

Stilul modernist este ilustrat de clădirea la care și-au dat concursul arhitectul Jean Monda și inginerul Prager, precum și aceea, realizată în 1925, în stilul neoromânesc târziu. Sunt de remarcat foișorul și loggia de factură brâncovenească.

Avatarurile unui liceu

Însăși clădirea actualului Colegiu “Cantemir Vodă”, ridicată în 1926, după proiectul primei femei-arhitect Virginia Haret și al lui N. Stăncescu este reprezentativă pentru adaptarea plasticii neoromânești la necesitățile unei construcții moderne. Istoria acestei instituții de învățământ este însa mai veche, fiind fondată în 1868. La 9 septembrie 1919, “Cantemir-Voda” a primit statutul de liceu. În perioada următoare activitatea sa a fost marcată de personalitatea a lui Vasile Șuteu care a fost director al Liceului vreme de câteva decenii (1919-1945). Unde mai întâlnești astăzi un asemenea exemplu de devotament ? Clădirea Liceului a trecut prin diverse avataruri, fiind deteriorată de cutremurul din 1940 și transformată în…fabrică de textile. În cele din urmă, Liceul (din 1997, Colegiul național) “Dimitrie Cantemir” s-a afirmat ca una din cele mai prestigioase instituții de învățământ ale Capitalei, iar clădirea sa a fost declarată monument istoric.

Clădiri istorice

Există pe Bulevardul Dacia și alte clădiri legate de unele evenimente și personalități istorice.

Una dintre ele este “Casa memorială Notttara”, locuită de actorul Constantin Nottara (1859-1935) și de compozitorul Constantin C. Nottara (1890-1951).

Una dintre clădirile de pe această arteră este de tristă amintire, în ea fiind arestat Iuliu Maniu la 17 iulie 1947, după cum ne încredințează placa fixată pe ea.

Tot pe Bulevardul Dacia se afla Casa Olănescu, familie care a jucat un rol important în istoria culturală a României, începând cu scriitorul Dimitrie C. Olănescu -Ascanio, laureat, în 1891, al Premiului Academiei. În momentul de față, clădirea adăpostește Biblioteca Franceză.

“Unde cântau printre tufișuri lăutarii…”

În imediata apropiere a Bulevardului Dacia se află unul din cele mai vechi și frumoase spații verzi ala Capitalei: “Parcul Ioanid”, după numele librarului și editorului George Ioanid care a cumpărat terenul în 1856. Înainte fusese aici Gradina Breslea (1830-1869), mentionată și în Ciocoii vechi si noi de Nicolae Filimon. Despre Parcul Ioanid scrie Constantin Bacalbașa în Bucurescii de altădată: “O gradină de margine de oraș unde se făceau petrecerile, unde mergea lumea sa chefuiască, unde se întâlneau amorezații și unde cântau printre tufișuri lăutarii”. Despre această grădină scrie și un jurnalist francez în “Journal de Bucarest”: “o imensă gradină sau mai de grabă un parc plin de pomi exotici și indigeni”.

Zona Parcului a devenit un spațiu rezidențial, în apropierea sa fiind construit un ansamblu de vile după planurile arhitecților Petre Antonescu, Ion Berindei, Grigore Cerchez., în stilul neoromânesc, ori eclectic. Nu se cunoaște cine a proiectat Parcul Ioanid în înfățișarea sa modernă, dar este evident că el este un momument istoric, inspirat de arhitectura romantică, în maniera grădinilor englezești sau chineze, cu pavilioane, lac, mici piațete.

În acest parc se află și statuia unuia din cei mai importanți și…bogați oameni politici ai României, Gr. Cantacuzino.

Fără să aibă dimensiunile marilor “spații verzi” ale Capitalei, Parcul Ioanid este o “oază verde” în tumultul Bucureștilor.

Fotografiile aparțin autorului