“Una dintre cele mai vechi artere ale Bucureștilor”
…și, în același timp,”strada cea mai îngrijită a Capitatei” a fost de la început artera care va deveni Calea Șerban Vodă, ne încredințează autoarea unuia din cele mai interesante Ghiduri ale orașului, Silvia Colfescu. Aflăm că situația se datora faptului că pe aici intrau solii trimiși de sultan, motiv pentru care această arteră s-a numit inițial “Podul beilicului”, după denumirea caselor în care demnitarii otomani erau găzduiți. Ulterior, această arteră devine “Podul lui Șerban Vodă”, după cum menționează un document din secolul XVIII, dar denumirea este mai veche, ea datorându-se, foarte probabil, domnitorului Radu Șerban (1602-1611), dat fiind că acesta a construit și podul peste Dâmbovița, de unde începea această stradă. Perioada sa de “glorie” a durat până în 1797, când domnii numiți de Poartă nu mai intrau în oraș pe aici, ci pe Podul Mogoșoaiei.Și totuși această perioadă a continuat, aici aflându-se unele dintre cele mai vechi și interesante mărturii arhitectonice, între care și o casă de târgoveț, construită la sfârșitul secolului XVIII, dar și alte construcții bisericești și de învățământ.
Una din cele mai mari biserici ortodoxe
…a Bucureștilor, în momentul de față, este Biserica “Sf. Spiridon Nou”. Inițial, în perioada 1767-1788, pe această stradă, a fost construită de către domnul Scarlat Ghica o mănăstire care a ființat până în 1852, când, cu acordul domnitorului Barbu Știrbei și al Mitropolitului Nifon al Ungrovlahiei, s-a hotărât construirea pe acel loc a unei catedrale. Într-adevăr, prin dimensiuni (41 m lungime, 38 m înălțime) și stilul său arhitectural (împletire de neogotic cu romanic), locașul merită această denumire. Impresia de somptuozitate este dată și de interiorul bisericii, cu un iconostas de mari dimensiuni, ca și de candelabrele și ferestre cu vitralii. Pictura a fost realizată de Gh. Tattarescu, dar ea este, din păcate, într-o stare precară, ceea ce nu se poate spune despre întreaga clădire, restaurată în dese rânduri. Se pare că, la un moment dat, și această biserică s-a aflat pe lista de demolări a lui Ceaușescu, dar s-a reușit salvarea sa prin eforturile Patriarhiei.
Tot pe Calea Șerban Vodă se află și “Adormirea Maicii Domnului”, a cărei construcție începe la sfârșitul secolului XIX.
Focare ale învățământului românesc
Dată fiind poziția sa privilegiată, a fost normal ca pe această arteră să apară unele din cele mai vechi și prestigioase instituții ale învățământului din Capitală. Cel mai vechi edificiu, datând din 1864, adăpostește “Școalele primare Ienachiță Vacarescu”.
Necesitățile învățământului modern au făcut necesară și înființarea’ în 1892, a Colegiului național “Gheorghe Șincai”, construcția fiind ridicată în perioada 1920-1925. Funcționarea sa nu s-a făcut fără dificultăți, căci, o vreme, datorită problemelor financiare ale vremii, profesorii săi au predat pe bază de…voluntariat. Treptat, această școală și-a dobândit o poziție de prestigiu între instituțiile de învățământ ale Capitalei, aici susținând cursuri unii din intelectualii noștri de prestigiu, precum Eugen Lovinescu, George Călinescu sau Alexandru Graur.
“Adaptări” forțate
În ciuda faimei acestei artere, clădirile cele mai vechi ale Căii Șerban Vodă, mai ales pe porțiunea sa dinspre Dîmbovița, nu se află în cea mai bună stare, deși este vorba de case vechi de peste 100 ani, care, nu știm din ce motive, nu figurează pe Lista monumentelor istorice. Nu numai prin vechimea lor, dar și prin stilul arhitectural, caracteristic perioadei, și aceste case ar merita un asemenea…privilegiu. De fapt, aici, în loc de restaurări, au avut loc “adaptări” forțate, dictate mai ales de motive comerciale.
O clădire interesantă, din fericire restaurată, este aceea în care s-a născut unul din întemeietorii uneia din cele mai moderne metode terapeutice, psihodrama, și al sociologiei de grup, Iacob Levy Moreno (1889-1974).
De la Cimitirul “Serban Vodă” la Crematoriul “Cenușa”
Ciclul existenței se încheie și pe Calea Șerban Vodă…
În capătul arterei, se află un spațiu funerar pe a cărui poartă poate fi încă citită inscripția: “Cimitirul Șerban Vodă”, cunoscut drept cimitirul Bellu, după numele baronului Barbu Bellu, care a donat terenul unde, în 1858, s-a deschis acest cimitir. În momentul de față, acesta a fost înscris în “Piața Eroilor Revoluției”.
Dar până acolo se mai află, în zona în care Calea Șerban Vodă își schimbă sensul, devenind o arteră largă, un alt “popas funerar”, Crematoriului “Cenușa”, inaugurat, după proiectul arhitectului Duiliu Marcu, în 1925, la vremea aceea una din primele asemenea construcții din Europa. De fapt, funcționarea sa, începând din anii 1950, a corespuns și unor necesități…politice, dat fiind că aici se aflau urnele unora din cei mai importanți ilegaliști și activiști, demnitari ai regimului comunist, un adevărat “panteon” al “eroilor PCR”, de care prea puțini își mai amintesc astăzi. De exemplu, între alții, aici se găsește și urna lui Mihail Roller, “țarul istoriografiei comuniste”. Privind aceste mărturii ale unui trecut ireversibil, m-am întrebat dacă acești oameni au crezut sincer în idealurile pe care le-au slujit, uneori cu o duritate deosebită. Probabil, nu vom ști niciodată…