Volumul conține trei texte memorabile, scrise independent unele de altele.*) Problema comună este memoria comunismului, în Est, și refuzul ei, în Occident. Toate cele trei contribuții sunt solidare în credința că problema memoriei comunismului este problema centrală a unificării conștiinței europene. Un volum care merită din plin să fie considerat un eveniment editorial. Problemele pe care le ridică sunt de o acuitate pregnantă. Comunismul a căzut în Europa de Est, iată, de 25 de ani, dar fantoma lui bântuie, nostalgicii se înmulțesc, iar intelectualii Occidentului refuză în continuare să accepte crimele comunismului și compararea lor cu crimele nazismului. „Autorii acestei cărți au plecat de la ideea că divizarea memoriei europene este o consecință inevitabilă a inexistenței unei memorii comune. Iar cheia regăsirii unei memorii comune stă în gestionarea memoriei comunismului. Așa cum cheia primei unificări europene a fost învingerea fascismului și memoria comună care a rezultat de aici, cheia celei de-a doua unificări europene a fost prăbușirea comunismului și memoria comună care ar fi trebuit să rezulte de aici. Insă comunismul nu a fost învins (s-a prăbușit singur), iar memoria comunismului nu a devenit comună, e încă flotantă și bântuie ca un strigoi Europa.” O carte pe care ar trebui s-o citească toți formatorii de opinie (dar n-o vor face) și întreaga tânără generație (să nu se lase ademenită de iluzii).
Andrei Pleșu disecă asimetria Est/Vest în ce privește memoria comunismului, constată refuzul memoriei Vestului de a prelua memoria Estului și face demonstrația aberației credinței idealiste în comunism. Textul său (se cheamă „A treia zi a comunsimului?”) este conferința susținută la 10 iulie 2007 la Școala de Vară de la Sighet și publicată de Romulus Rusan în 2008, în volumul „Școala Memoriei 2007”.
Gabriel Liiceanu face anatomia ideii comuniste, care a sucit și continuă să sucească mințile oamenilor, propunând o reflecție asupra constituirii memoriei ororii și o meditație asupra dificultății de a o mărturisi. Textul său a fost publicat, cu același titlu („O idee care ne-a sucit mințile”) pe site-ul Contributors.ro, în 29 aprilie 2014.
Horia-Roman Patapievici analizează prejudecățile cu care mintea occidentală refuză memoria estică a comunismului și propune o reflecție asupra efectelor pe care dictatura totalitară le-a avut asupra defectelor noastre. Acest text („Memoria divizată. Reflecții asupra comunismului: efectele lui și defectele noastre”) a fost scris pentru a fi rostit ca „dinner keynote address” la încheierea conferinței „Dreams of Total Power: Dictators and Dictatorships in the Twentieth Centrury”, organizată al Boston College în 18 martie 2013.
Întrebat, de site-ul contributors.ro, după apariția cărții, „Cum e posibil ca acum comunismul să ne suceasca mintea?”, Horia-Roman Patapievici a răspuns: „O vedem în societatea românească. Au apărut tineri care sunt comuniști, pur și simplu. Nu vreau să dau nume, pentru că nu vreau să intru în polemică. Au site-uri, au portaluri, sunt infiltrați. Prin infiltrați vreau să spun că, asemeni fasciștilor, comuniștii sunt marcați ideologic – ei sunt ca niște markeri injectați în sânge, ca să-i poți vedea cu aparatele de supraveghere, de scanare. Sunt nocivi în sensul că ideile lor subminează baza păcii sociale, baza existenței unei societăți decente. Când ei reidentifică proprietatea privată drept sursă a răului, aceasta nu e doar o amintire istorică prostească a unor apoftegme rostite de radicali în secolul al XIX-lea. Este reluarea ei în condiții de cunoaștere istorică. Pentru că noi știm la ce a dus desființarea proprietății private și a garanțiilor juridice care au însoțit proprietatea privată: la pierderea libertăților cetățenești și la societăți totalitare. Criminale, adică. În condițiile în care noi avem această cunoaștere istorică, să vii din nou și să spui că Lenin nu s-a înșelat și că Lenin este o ipoteză interesantă și fericită… De aceea am folosit cuvântul infiltrare, pentru că este exact ca o celulă canceroasă care a reapărut în corpul nostru social.”
*) Pleșu, Liiceanu, Patapievici, O idee care ne sucește mințile, Editura Humanitas