Rezultatele unui studiu prezentate la al 18-lea Congres al Asociatiei Europene de Urologie (AEU) de la Madrid confirma siguranta sI tolerabilitatea pe termen lung a Cialis (tadalafil) in tratamentul disfunctiei erectile, conform unui comunicat al producatorului medicamentului, compania Lilly ICOS LLC.
Cialis este aprobat pentru tratamentul disfunctiei usoare pana la severa in doze de 10 mg si de 20 mg si detine o eficienta care poate sa dureze timp de pana la 24 de ore.
Studiile eficacitatii primare au aratat ca pana la 81% din barbatii tratati cu Cialis (doza de 20 mg) si 67% din barbatii tratatI cu Cialis (10 mg) au raportat erectii imbunatatite, in comparatie cu numai 35% din cei care au luat placebo.
In studiul pe termen lung al utilizarii Cialis care a fost prezentat la AEU, pacientii au fost tratati cu 10 mg sau 20 mg Cialis timp de cel putin un an. Numai 5,4% din pacienti au discontinuat participarea la studiu din cauza efectelor secundare. Frecventa efectelor secundare a fost comparabila cu aceea constata in pachetul comprehensiv de date evaluate de catre Agentia Europeana de Evaluare a Medicamentelor ca parte a aprobarii europene a Cialis.
Acest studiu deschis international, multicentric, a inclus 1.173 pacienti care au participat anterior la unul din cinci studii ale sigurantei si eficacitatii Cialis. Tuturor pacientilor li s-a prescris initial 10 mg Cialis, cu administrare la nevoie. Doza a putut fi majorata pana la 20 mg daca nu s-a realizat un act sexual satisfacator sau a putut fi redusa din motive de tolerabilitate.
La momentul analizei intermediare, 870 pacienti au fost tratati cu cel putin 10 mg Cialis timp de cel putin un an; dintre acestia, 574 au fost tratati cu 20 mg Cialis timp de cel putin un an. Efectele secundare cele mai frecvent raportate (>5%), comparabile cu cele din studiile anterioare, au fost durerile de cap (15,3%), deranjamentele stomacale (11%), infectiile (10,1%), durerile de spate (7,3%) si congestia nazala (6,5%). Rata de discontinuare din cauza oricarui efect secundar individual a fost mai mica de 1%.
La fel ca alti inhibitori ai PDE5, utilizarea Cialis este contraindicata la pacientii care iau nitrati sau la cei care au cardiopatie ischemica si la care activitatea sexuala nu este recomandabila.
Pana in prezent, peste 7.800 de oameni au participat la peste 90 de studii care au caracterizat profilul de siguranta si de eficacitate al Cialis.
Disfunctia erectila (DE) se defineste ca incapacitatea persistenta de a obtine si de a mentine o erectie sufficienta pentru actul sexual. Se estimeaza ca, in lume, DE afecteaza 152 de milioane de barbati si partenerele lor. Pana la 80% din cazurile de DE sunt cauzate de conditii fiziologice, inclusiv bolile cardio-vasculare si diabetul, factorii psihologici explicand restul de 20%. Cu toate acestea, in multe cazuri la aceasta conditie contribuie atat factorii psihologici, cat si cei somatici.
In prezent, Cialis este disponibil in Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Irlanda, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Spania, Suedia, precum si in Australia si Noua Zeelanda.
Medicamentul este produs de un joint venture intre ICOS Corporation sI ElI Lilly.In Romania , drepturile de comercializare ale mdicamentului vor apartine exclusiv Eli Lilly.