Statele Unite au anunțat joi că anchetează o amenințare “specifică și credibilă, dar neconfirmată”, înaintea împlinirii a zece ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, provocând îngrijorarea americanilor, relatează AFP.

Potrivit presei americane, amenințarea ar viza New York sau Washington, două orașe deja afectate la 11 septembrie 2001 de atentatele comise de al-Qaida, care s-au soldat cu aproape 3.000 de morți.

Această amenințare ar lua forma unui atentat cu mașină sau camion capcană, potrivit presei.

“Președintele Barack Obama a fost pus la curent cu informațiile privind o amenințare specifică și a primit detalii toată ziua”, a anunțat joi seara un oficial de rang înalt de la Casa Albă.

Obama “a cerut comunității antiterorism să-și intensifice eforturile în reacție la această informație demnă de încredere dar neconfirmată”, a precizat oficialul, sub acoperirea anonimatului.

“După cum știm din informațiile obținute după raidul împotriva lui Osama ben Laden, al-Qaida a arătat un interes deosebit pentru date importante și aniversări, precum 11 septembrie”, a explicat Departamentul de Securitate Internă, într-un comunicat.

“Este just (să spunem) că există informații privind o amenințare specifică și credibilă”, a continuat departamentul, precizând că această amenințare nu este confirmată.

“Uneori, aceste informații sunt credibile (…), alteori sunt mai puțin”, a adăugat Departamentul de Securitate Internă. “Oricum ar fi, noi luăm în serios toate informațiile privind amenințări și luăm toate măsurile necesare”.