Frank DiPascali, CFO-ul fondului de investitii al lui Bernard Madoff, a pledat vinovat la 10 capete de acuzare, in incercarea de a ajunge la o intelegere cu procurorii americani, informeaza The Guardian.

Subalternul lui Madoff, care a lucrat pentru Madoff Investment Securities timp de 33 de ani, a admis ca a ajutat la schema piramidala in valoare totala de 65 miliarde dolari de la inceputul anilor 1990 pana in 2008.

“I-am fost loial lui Madoff”, a spus DiPascali judecatorului. “Am incheiat fiind loial unei greseli teribile”.

DiPascali, in varsta de 52 de ani, ar putea primi o condamnare de maxim 125 de ani, dar a convenit sa coopereze cu procurorii in schimbul unei pedepse mai mici.