Carpatica Asig a subscris, în primele nouă luni, prime de 147,39 mi­lioane de lei, în scădere cu 40% față de sep­tembrie 2010, pe fondul înju­mă­tățirii veniturilor din polițe auto – CASCO și RCA, potrivit datelor com­paniei.

Astfel, asigurările de răspundere civilă auto (RCA) au generat venituri de 125,3 milioane de lei, în scădere cu 41,8% față de septembrie 2010, iar polițele facultative CASCO au coborât de la 20,2 milioane de lei la 9,7 mi­lioa­ne de lei. Cele două clase de asigu­rări reprezintă 91,6% din totalul subscrierilor Carpatica Asig. În schimb, asigurările de incendiu și calamități na­turale au crescut cu 65,8%, la 8,19 milioane de lei. Pe de altă parte, asigu­rările de asistență a per­­soanelor aflate în difi­cultate au coborât cu 7,4%, la 2,24 milioane de lei. Despăgubirile plătite de companie clienților asigurați au însumat 84,99 milioane de lei, în creștere cu 16,5% față de nivelul raportat în primele nouă luni ale anului 2010, din care 74,61 milioane de lei pentru segmentul RCA, de la 56,6 milioane lei în urmă cu 12 luni. Carpatica Asig și-a început acti­vitatea în 1996 sub denumirea ASA Asigurări Atlassib și practică numai asigurări generale. Capitalul social al companiei, de 20,8 milioane de lei, este controlat de Atlassib Sibiu (a omului de afaceri Ilie Carabulea) – 92,42%, Transcar Sibiu – 6,97%, Corneliu Tănase – 0,08% și Aurel Albu – 0,53%. În 2010, societatea a raportat un profit net de 28 milioane de lei, în creștere cu 26,1% față de rezultatul din 2009, la un avans al subscrierilor din prime de 47%, la 291,98 milioane de lei. Polițele RCA au contribuit cu 262,23 milioane de lei la totalul subscrierilor, de la 150,43 milioane de lei în 2009, fiind urmate de polițele facultative CASCO – 18,64 mi­lioane de lei, în scădere cu 41,3% față de anul precedent. De asemenea, asi­­gurările de incen­diu și calamități natu­ra­le au generat sub­scrieri de 5,1 milioane de lei, de la 7,23 mi­lioane de lei în 2009. Anul trecut, Car­patica Asig a achitat despăgubiri de 93,95 milioane de lei, în creștere cu 81,9% față de 2009, cele mai multe pe segmentul RCA – 74,7 milioane de lei (Ă123,7% față de anul anterior), alături de cele pe CASCO – 11,1 milioane de lei, de la 12,8 milioane de lei în urmă cu un an.