Dan Șucu, președintele grupului Mobexpert, cu afaceri de 114,5 mil. euro anul trecut, spune că banii „liberi” pe care oamenii îi au la dispoziție pentru cheltuieli sunt mai puțini, iar orice reducere a poverii fiscale, fie că este vorba despre reducerea TVA sau a contribuțiilor sociale este bine-venită.

„Din punctul meu de vedere, climatul economic general este mai advers decât a fost vreodată. Nu există nicio îmbunătățire, dar asta nu înseamnă că noi nu putem progresa. Anul 2013 vom termina businessul cu 5,6 % peste (anul 2012 – n.red.)”, a spus el la emisiunea ZF Live. Grupul Mobexpert, care a fost fondat în 1993, operează o rețea de 32 de magazine și hipermagazine, dar și mai multe fabrici.

În primele patru luni ale acestui an, vânzările grupului au crescut cu 12% (în lei). Șucu spune că este cu 25-27% sub nivelul anului 2008. „Compania pe care o conduc astăzi arată net mai bine decât în 2008 din punctul de vedere al nivelului de implicare a oamenilor, al nivelului de cunoaștere. Tot ceea ce se întâmplă în companie este net mai bine decât în 2008. Doar rezultatele nu arată atât de bine, lucru care nu ne sperie neapărat, deoarece considerăm că orice lucru făcut bine va avea un răspuns.”

Citiți mai multe pe www.zfcorporate.ro

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.09.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de știri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste știri trebuie să vă abonați la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare și altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteți un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitați informații și abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veți fi contactat în maximum o oră.