Fondul sud-african de investiții NEPI, cel mai activ jucător din imobiliarele românești în ultimii trei ani, a ajuns la active de 530 mil. euro și continuă să aloce zeci de milioane de euro pentru alte cinci proiecte pe piața locală – două în lucru (un mall și o clădire de birouri) și trei care ar trebui începute până la sfârșitul anului (o clădire de birouri și două centre comerciale).

În piața imobiliară în general, proiectele de mari dimensiuni începute în acest an pot fi numă­rate pe degete, astfel că sud-africanii merg împotriva unui curent care recomandă prudență. Companii precum Immofinanz sau CA Immo, care fă­ceau legea în imobiliarele românești înainte de criză, sunt destul de discrete în actuala perioadă. NEPI va finaliza în acest an o clădire de birouri în Timișoara (construită pentru ei de către antreprenorul Ovidiu Șandor) și un mall la Ploiești, realizat alături de Carrefour.

Sud-africanii își propun să înceapă în ur­mătoarele luni lucrările la o clădire de birouri în Cluj, un centru comercial în Brașov și un parc de retail în Rahova, în apropierea mallului Liberty Center vândut săp­tămâna aceasta într-un dosar de executare silită.

Subiecte #afaceri#NEPI