Opera lui Bach pentru vioară și violoncel solo a inspirat și continuă să inspire pe aproape toți muzicienii, pentru că puține sunt instrumentele care nu au împrumutat în repertoriu transcripții ale acestor minunate lucrări.

De fapt, este vorba de mult mai mult decât atât. Fiindcă pentru instrumentistul care studiază acest repertoriu, cât și pentru cei care se expun în mod regulat acestei muzici, Suitele și Partitele alături de lucrările pentru orgă pot însemna chiar un model de gândire și de viață.

Violoncelistul Răzvan Suma, actualmente solist al Formațiilor Muzicale Radio, se află în aceste zile în plin turneu prin mai multe orașe ale țării cu un repertoriu în premieră în plan național. Este vorba despre un șir de recitaluri care cuprind toate cele șase suite de Bach pentru violoncel solo. O operă monumentală, o pledoarie unică pentru tot ceea ce înseamnă valorile pozitive ale umanității, cu un adagio asupra puterii tot mai uitate în ziua de azi a omului de a înțelege și de a ierta.

În proiectul său numit Vă place Bach?, Răzvan Suma se dezvăluie publicului ca un încă tânăr artist la cei 34 de ani ai săi, care prin performanța sa intelectuală și fizică ne dezvăluie cât de interesantă și frumoasă poate fi viața trăită cu ambiția de a fi tot mai bun. Din dorința de a veni tot mai mult în întâmpinarea unui public pe care de altminteri îl cunoaște foarte bine din timpul numeroaselor concerte în țară susținute în cadrul turneelor cu Romanian Piano Trio, Răzvan Suma face echipă cu Tom Brânduș, care prin calitățile sale de muzician și de artist video ambientează vizual performanța violoncelistică a colegului său, acesta fiind primul spectacol multimedia de proiecții pe panouri translucide într-o concepție tehnico-artistică adaptată muzicii lui Bach.

Acest articol apare din șansa de a participa la una dintre repetițiile finale ale acestui performance. Scriu șansă, pentru că până atunci nu mai avusesem șansa de a asista pe viu la interpretarea – practic fără pauză – a tuturor celor șase suite. Trecând peste senzația, pe care în mod subiectiv o caut în orice act interpretativ, de lucru aflat în plină evoluție, este încântător să asculți un muzician a cărui gândire nu este prizoniera formei, sau a vreunei maniere stilistice căreia să-i subordoneze propriile trăiri și chiar inspirații de moment. Impresionează, de asemenea, performanța fizică, dar, mai mult de faptul că Răzvan Suma este genul de artist care are forța de a nu miza pe acest lucru, deși după atâtea sute de ore de muncă este foarte tentantă ideea.

Oricum, pentru publicul larg, concertele sunt îndeajuns de captivante, pentru că Suitele – “nimic altceva” decât o colecție de dansuri de epocă – își relevă în viziunea coerentă și cursivă a lui Răzvan Suma forța formidabilă de a descrie și de a provoca emoție. Caracterul fluid, senzația aceea de curgere, de panoramare din unghiul subiectiv al unei imense păsări albe a fețelor și suprafețelor vieții, specifice opus-urilor bachiene bine interpretate, sunt atribute care vor impresiona cu siguranță publicul și la mult timp după ce aplauzele vor înceta.

Pablo Casals, “violoncelistul primordial”, cel care a redat strălucirea acestor suite căzute într-o – poate deloc întâmplătoare – dimensiune a uitării timp de mai multe sute de ani, declara într-un interviu acordat la vârsta de 90 de ani că în fiecare zi cântă câte o suită, iar duminica se odihnește.

Probabil că asta vor face, cu siguranță, și cei doi prieteni, Răzvan Suma și Tom Brânduș, după excepționala performanță artistică pe care o vor aduce în fața publicului în perioada 1-21 martie în orașele Brașov, Arcuș, Bistrița, Baia Mare, Pitești, Bacău, Dumbrăveni și București unde pe data de 21 martie se va încheia turneul prin recitalul de la Sala Radio.
Cu siguranță, însă, toți cei care vor participa la acest proiect, artiști și spectatori deopotrivă, vor ieși îmbogățiți emoțional și spiritual în urma acestei experiențe.

Relații pas cu pas vizavi de evoluția turneului pe http://www.facebook.com/pages/Va-place-BACH/169493636494072