Două cărți diferite, doi autori – unul ziarist, altul istoric -, o temă comună, epoca lui Suleyman, cea mai strălucită din istoria imperiului care a ajuns la porțile Vienei. Două povești, foarte apropiate între ele nu numai prin subiect, ci și prin felul în care urmăresc faptele istorice și, cu deosebire, prin succesul la public.
Suleyman Magnificul și Hurrem – o poveste de dragoste peste secole, ale cărei taine rămân ascunse în cotloanele aurite ale haremului imperial de altădată, plin de uneltiri otrăvite. Povestea care a cucerit inimile telespectatorilor de pretutindeni, prin serialul „Suleyman Magnificul” poate fi acum și citită, în două cărți.
Autorul romanului „Hurrem…”, Erdem Sabih Anîlan, s-a născut în 1963, în 1987 a absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității Ankara. Și-a început cariera de ziarist în 1985, la redacția din Ankara a ziarului Bună dimineața. A editat mai multe ziare și reviste și, actualmente, își continuă cariera în Ankara, ca editor al ziarului Seara. Romanul său urmărește liniar viața celei prinse de tătari pe câmpiile Poloniei, fiică de preot, ajunsă marea iubire a sultanului. „Ce fel de femeie era Hurrem, de-l lipsise pe sultan de restul frumuseților din lume? – se întreabă prefațatorul. Răspunsul era simplu: o inimă sensibilă, un suflet nobil și o frumusețe atrăgătoare. Putea pierde tot imperiul, dar pe ea, niciodată. Hurrem îl iubea? Nu era sigur, dar Suleyman accepta orice, numai să-i fie mereu alături. Voia inima ei, sufletul ei, simțămintele ei și trupul ei zvelt. Se gândea că în campaniile dinainte nu petrecuse niciodată atât de mult timp departe de ea. Oare o făcuse în mod voit? Oare avusese temeri ascunse că este prea legat de Hurrem și voise să se țină departe o vreme? Nu știa. Iubirea pentru o femeie nu este cea mai mare spaimă, după cea față de Allah și de moarte?”
Hurrem n-a fost numai o femeie frumoasă, ci și una inteligentă și care a știut cum să-l subjuge pe sultan. Iată un fragment: „Hurrem se ducea în fiecare noapte în odaia sultanului; murea și renăștea iar și iar în brațele lui. Se părea că acesta își găsise refugiul și liniștea în ochii ei, pe chipul ei și în trupul ei atrăgător. Suleyman se îngrijea acum cu nerăbdare de treburile zilnice impuse de cârmuire. Convoca Divanul, schimba păreri cu vizirii, îi primea de două ori pe săptămână pe mai-marii seraiului și pe trimiși, vinerea își făcea namazul la Sfânta Sofia, uneori se ducea la exerciții cu arcul în Piața Arcașilor și urmărea cu atenție noile construcții din Istanbul. Hurrem nu-i ieșea din minte nici măcar în clipele în care era cufundat în muncă. Uneori îl biruia nerăbdarea, întrerupea primirile și împărțirea de răsplăți sau de pământuri și alerga la ea. Această fată îi deschidea un orizont nou în viață. Dacă n-ar fi fost ea, poate că nici n-ar fi putut respira… Suleyman trecea cu vederea și făcea haz și de zvonurile ciudate, care se răspândiseră din pricină că era prea atașat de Hurrem. Nu conta cine și ce zicea, conta că el găsise calea de a scăpa de frământările care îi împresurau sufletul. De aceea nu lua în seamă nici măcar avertizările despre Hurrem transmise pe ocolite de mama lui.”
Spre deosbirte de această istorie romanțată, cartea lui Erhan Afyoncu e mai aproape de adevărul istoric și urmărește mai degrabă faptele istorice, campaniile militare, cuceririle de orice fel. Se vede formația de istoric a autorului: născut în anul 1967, a absolvit în 1988 cursurile Universității Marmara, Facultatea de Educație Atatürk, Departamentul Educația Științelor Sociale, specializarea Istorie, iar în anul 1989 a fost numit asistent. A terminat studiile de masterat în anul 1990 la Universitatea Marmara, în anul 1997 și-a finalizat doctoratul, iar în 2008 a devenit conferențiar universitar doctor. În prezent, Erhan Afyoncu este profesor la Facultatea de Științe și Literatură din cadrul Universității Marmara.
Iată un mic fragment și din această carte, despre campania din Moldova: „Voievodul Moldovei, Petru Rareș, nu a plătit tributul pe care-l datora, a ajutat dușmanii Imperiului Otoman și nu a trimis soldați, așa cum promisese. Se spunea și că a participat la asasinarea venețianului Aloisio Gritti, care era în serviciul otoman. În plus, Petru Rareș a dus tratative și cu Ferdinand al Austriei. Ținând seamă de toate acestea, Suleyman a plecat în 1538 în campania împotriva Moldovei. Armatei otomane i s-a alăturat și hanul Crimeei Sahib Ghirai, cu 8.000 de călăreți. Deși i-a înfrânt pe tătari, voievodul răzvrătit Petru Rareș, părăsit de boieri, s-a refugiat în Transilvania. Otomanii au ocupat orașele Iași și Suceava. Suleyman i-a primit pe boierii din Moldova, care i s-au închinat și i-au jurat supunere. Sultanul l-a numit voievod pe fratele lui Petru Rareș, Ștefan Lăcustă. Tighina și toată zona de sud a Basarabiei au trecut în posesia otomanilor. După o vreme, Ștefan Lăcustă a fost ucis de boierii moldoveni, ceea ce a făcut ca situația din Moldova să se deterioreze din nou. Alexandru Cornea, noul domn al Moldovei, a atacat, cu ajutorul Poloniei, cetățile turcești de la graniță, dar fără succes. În acest timp, fostul voievod Petru Rareș s-a dus la Istanbul și i-a sărutat mâna sultanului, cerând iertare. Pentru a se asigura stabilitatea în zonă, Petru Rareș a primit pentru a doua oară domnia, de această dată mărindu-i-se tributul. El a continuat să lupte pentru înălturarea suzeranității otomane asupra Moldovei, însă în zadar.”
„Imperiul Otoman, cu un trecut excepțional și cu personalități de anvergură internațională – scrie în prefața sa prof. univ. dr. Călin Felezeu, Președintele Consiliului Științific al Institutului de Turcologie și Studii Central Asiatice –, trebuie cunoscut și înțeles la adevărata sa valoare. Povestea lui Suleyman și a lui Hurrem face parte din acest trecut. Prin urmare, îndemn publicul cititor la o lectură pe cât de utilă, pe atât de incitantă”.
Chiar dacă una e o poveste romanțată, iar cealaltă mai apropiată de istorie, amândouă cărțile pot fi la fel de plăcute iubitorilor epocii.
Erdem Sabih Anîlan – Hurrem, marea iubire a lui Suleyman Magnificul. Editura Corint. Traducere din limba turcă și note de Dorinela Crețu, Oana Aksoy și Diana Naftănăilă. Prefață de prof. dr. Doru Dumitrescu. Erhan Afyoncu – Suleyman Magnificul și Sultana Harrem. Dragoste și moarte la Istanbul. Editura Corint. Traducere din limba turcă de Leila Unal. Cuvânt înainte de Cătălin Felezeu. Postfață de Doru Dumitrescu.