Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, pentru MEDIAFAX, că așteaptă din partea președintelui Traian Băsescu o reacție la nominalizarea sa pentru funcția de ministru al Muncii, precizând că a avut, joi seară și vineri dimineață, discuții pe această temă cu premierul Emil Boc.
“Am avut o consultare cu domnul Emil Boc pentru această nominalizare, care nu este nouă. Ea s-a concretizat aseară și în dimineața aceasta. Așteptăm din partea domnului președinte reacția, dacă acceptă nominalizarea și după aceea discutăm despre prioritățile ministerului”, a precizat Sulfina Barbu.
Premierul Emil Boc a înaintat președintelui Traian Băsescu cererea de revocare a lui Sebastian Lăzăroiu din funcția de ministru al Muncii, precum și propunerea de numire a Sulfinei Barbu în acest post.
“În temeiul articolului 85 alineatul 2 din Constituția României, premierul Emil Boc a înaintat președintelui României cererea de revocare din funcție a domnului Laurențiu Sebastian Lăzăroiu, ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale. De asemenea, primul-ministru a înaintat președintelui României propunerea de numire a doamnei Sulfina Barbu în funcția de ministru al Muncii, Familiei și Protecției Sociale”, a anunțat, vineri, Guvernul.
Alineatul invocat prevede că, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului, președintele revocă și numește, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
Înaintea numirii, în iunie, a lui Sebastian Lăzăroiu la Ministerul Muncii, numele Sulfinei Barbu a fost vehiculat pentru preluarea portofoliului.