Din ce in ce mai multe banci de investitii si firme de brokeraj multinationale renunta la activitatile din Ungaria, in cadrul unui plan mai larg de retragere de pe pietele emergente din Europa Centrala si de Est.

Reprezentantii acestor companii considera ca pietele in dezvoltare din aceasta regiune au performante atat de slabe, incat nu se justifica cheltuielile de dezvoltare si incearca sa se extinda pe alte piete similare din Asia sau America Latina.

SG Securities (London) Ltd., divizia de brokeraj a bancii franceze Societe Generale SA, a decis sa se retraga din toate activitatile desfasurate pe pietele emergente europene, incercand sa se concentreze asupra tranzactiilor din Asia si America de Sud, informeaza Budapest Business Journal.

Localizata in Londra, European Emerging Markets Team (divizia pentru pietele in dezvoltare din Europa a Societe Generale) acoperea activitatea pietelor financiare din Europa Centrala si de Est, prin intermediul a sase analisti de tara si sase analisti de sector.

Potrivit lui Bruce Davidson, fostul sef al departamentului de cercetare a pietelor emergente al Societe Generale, 25 de persoane au fost concediate, in urma deciziei de retragere a activitatilor din zona ale bancii franceze.

Davidson spune ca decizia este justificata prin intentia Societe Generale de a-si imbunatati rentabilitatea financiara, prin renuntarea la diviziile cu performante slabe.

“Avand in vedere lipsa ofertelor publice initiale (emisiuni de noi actiuni – n.r.) si lichiditatea scazuta a pietelor de capital din centrul si estul Europei, aceasta regiune a fost una din primele variante”, a adaugat oficialul Societe Generale.

“Inteleg motivele pentru care s-a facut aceasta alegere, dar cred ca investitorii vor resimti lipsa consultantei oferite de noi”, a mai spus Davidson.

O alta banca din Franta, BNP Paribas, a decis sa se retraga din Europa Centrala si de Est la inceputul acestui an. Institutia franceza era prezenta in regiune in colaborare cu banca germana Dresdner Bank, dar cele doua banci au inceput la sfarsitul anului trecut operatiunile de lichidare a parteneriatului prin care au derulat activitati comune in Europa Centrala si de Est incepand din 1991.

Dar nu numai bancile franceze considera ca Europa Centrala este o piata cu performante slabe. Luna trecuta, Credit Suisse First Boston, unul dintre cei mai mari importanti consultanti in sectorul investitiilor din Europa Centrala, si-a incetat activitatile de tranzactionare a valorilor mobiliare la birourile din Praga si Budapesta.

CSFB, divizia de investitii a grupului Credit Suisse, cea de-a doua banca din Elvetia, incearca cresterea eficientei si diminuarea costurilor operatiunilor din centrul Europei, avand in vedere si declinul burselor din intreaga lume.

O alta firma de brokeraj, Czech Wood & Co., a renuntat recent la intermedierea tranzactiilor in Ungaria, in timp ce banca de investitii Merrill Lynch a incetat activitatea de cercetare asupra actiunilor cotate la bursa din Budapesta.

Totusi, altii au incredere

Pe de alta parte, in ciuda evolutiilor instabile si profitabilitatii scazute, alte institutii financiare multinationale, precum Goldman Sachs Group Inc., HSBC Securities si Commerzbank Securities, intentioneaza sa se extinda in regiune, potrivit informatiilor anuntate de site-ul Emerging Markets Week.

Dominic Hughes, seful departamentului de piete emergente al Commerzbank, a declarat saptamana trecuta ca firma sa va recruta noi angajati, pentru a infiinta o echipa pentru pietele in dezvoltare din Europa.

Aceasta echipa va avea pana la 20 de analisti, iar Commerzbank va emite primul raport de cercetare asupra pietei in luna septembrie, a adaugat Hughes.

“Nici unul dintre angajati nu se va concentra doar asupra unei anumite piete, deoarece vom avea doar analisti de sector”, a mai spus el, adaugand ca numarul de piete de capital nationale se va diminua semnificativ in urmatorii ani.