“Asta este partea frumoasă a științelor juridice: legile pot fi interpretate.” Nu cred asta, dar asta a spus-o un judecator de la Curtea Constituțională. Sper că glumea, dar nu cred.
Procurorii sunt ai lui “X”. Nu am spus-o eu, ci persoane mult mai importante din această țară.
Dacă este adevarat că “suntem ceea ce gândim” (este un citat atribuit lui Buddha) atunci gândim, prin oglinda celor spuse mai sus, că orice poate fi interpretat când este vorba despre legile noastre.
Dacă gândim că procurorii sunt ai cuiva, atunci putem gândi că azi sunt ai cuiva, dar mâine pot fi ai noștri. Aici este semantica ascunsă a gândurilor noastre.
Daca este adevarat că suntem ceea ce gândim, atunci avem nevoie să gândim bine. Dacă vrem să trăim mai bine.
Ca să ajungem să gândim bine, avem nevoie de profesori buni.
Montesquieu nu s-a trezit într-o bună dimineață, iar la prânz a pus pe masă capodopera “Spiritul legilor”, care spune că legile trebuie să fie simple și clare astfel încat sănu poată fi interpretate de cui îi trece prin cap.
Montesqieu l-a avut ca mentor pe un alt gânditor uriaș, Locke. Iar, mai apoi, alții l-au citit pe Montesquieu și așa – sau și așa – a apărut Constituția Statelor Unite ale Americii, cea pe care o poate citi cine vrea și dă o căutare pe Internet.
De unde știu astea? Nu aș fi știut, dacă nu aș fi avut profesori buni. Ceea ce spun acum nu este o lecție pentru nimeni, este o constatare pe care am făcut-o în aceste săptămâni și un răspuns pentru cei care spun cu mirare: de când se ocupă ZF de politică?
Nu se ocupă nepărat de politică, dar “politica” – o etimologie cam complicată – vine și din grecescul polis, adică cetate. Treburile cetății. Nu trebuie să ne preocupe treburile cetății?