Creșterea salariilor bugetarilor propusă de curând poate fi înțeleasă din punct de vedere electoral, dar din punct de vedere economic este o măsură care nu are o fundamentare solidă. De ce?
În primul rând, orice creștere de salarii fie că se realizează în sectorul public sau cel privat trebuie să fie o urmare a unei creșteri de productivitate sau a performanței domeniului în care salariații își desfășoară activitatea.
Dar ce performanțe au obținut finanțele publice în România în ultimii ani? A crescut cumva gradul de colectare a veniturilor și ponderea veniturilor în PIB a ajuns cumva la 35-36%?
Nu mai suntem codași în UE din punct de vedere al ratelor implicite de impozitare sau din punct de vedere al atragerii de fonduri europene? A scăzut cumva evaziunea fiscală? S-a îmbunătățit infrastructura și nu mai suntem pe ultimul loc în UE din acest punct de vedere? A crescut transparența și eficiența cheltuirii banului public? Nu, dimpotrivă. Mai mult, ne mai putem “lăuda” cu “performanțe” de creșteri peste noapte de impozite, măsuri contabile de tăieri simpliste de cheltuieli și dublarea datoriei publice. Iar lipsa de productivitate însoțită de creșterea salariilor generează dezechilibre în economie, inflație sau deficit de cont curent.
În al doilea rând, la acest moment nu există sursele necesare pentru mărirea salariilor, bugetul pe 2012 nefiind fundamentat prin luarea în considerare a unei astfel de măsuri. Să nu uităm că veniturile sunt fundamentate pe iluzia atragerii de fonduri europene iar ținta de deficit bugetar este destul de optimistă. De unde vor fi luați sau procurați banii pentru majorarea salariilor?
Vor fi afectate alte domenii și cel mai probabil vor fi sacrificate investițiile, așa cum s-a mai întâmplat și cu alte ocazii. În opinia unora, acestea vor fi acoperite din veniturile pe care statul le poate obține din reducerea evaziunii fiscale sau chiar din împrumuturi.
Ambele variante reprezintă grave greșeli din punct de vedere economic. Cheltuieli permanente cum sunt cele cu salariile nu trebuie să fie angajate pe seama unor venituri incidentale cum sunt cele din evaziunea fiscală. Cea mai nedorită modalitate de acoperire a acestora, cu implicații și mai grave asupra economiei, ar fi apelarea la resurse extraordinare cum sunt împrumuturile.
Și probabil că, în final, se va ajunge la acest deznodământ ținând cont de faptul că deficitul bugetar este strâns, că statul a mai rostogolit niște datorii rezultate din sumele câștigate în instanță de bugetari, că la anul efortul pentru acoperirea creșterii salariilor va fi aproape dublu.
În al treilea rând, creșterea economică cu care ne tot lăudăm, obținută datorită unor factori conjuncturali, este insuficientă pentru creșterea veniturilor. Teoria economică nu recomandă astfel de măsuri atunci când economia se află în stagnare sau pe punctul de a reveni în recesiune. Economia nu poate fi stimulată prin creșterea salariilor bugetarilor. Impactul prin consum asupra creșterii economice va fi nesemnificativ, iar efectele benefice ale acestei măsuri vor fi mult mai mici decât dezechilibrele pe care le generează.
În situația economică actuală, în care spațiul european este afectat de criză datoriilor suverane vom fi printre puținele state din UE care aplică o astfel de măsură. Mai mult, datorită conjuncturii economice europene actuale este posibil să revenim în recesiune iar anul următor să fim nevoiți să reducem salariile pe care le mărim anul acesta.
O astfel de măsură avantajează aparent capitalul uman din sectorul public dar în realitate îl afectează atât pe cel din sectorul public cât și pe cel din sectorul privat. Creșterea uniformă a salariilor este la fel de nocivă pentru economie ca și scăderea uniformă a salariilor.
Capitalul uman este afectat pentru că pregătirea profesională este diferită, domeniile sunt diferite, productivitatea muncii este diferită iar responsabilitățile sunt, de asemenea, diferite. În domeniul privat au fost ajustări de salarii la fel de dure ca și în domeniul public și nu s-au încheiat încă. În foarte puține domenii din sectorul privat au avut loc creșteri salariale iar acestea au fost corelate și cu productivitatea. Iar creșterea de salarii bugetare va fi suportată de toată populația, inclusiv de salariații din mediul privat care au o productivitate mai mare. Pe lângă frustrarea ce apare în rândul salariaților din mediul privat se va crea și o presiune pe mediul privat în sensul măririi salariilor.
Nici nu s-a uscat bine cerneala pe Tratatul Fiscal și suntem pe punctul de a înregistra primul derapaj din punct de vedere al consolidării fiscale. Cum vom atinge țintă de deficit structural prevăzută în Tratat? Angajând cheltuieli permanente din resurse conjuncturale? În urmă cu doar câteva luni guvernanții ne asigurau că în 2012 nu vor fi majorări salariale iar procesul de consolidare fiscală nu va fi afectat.
Cum vor fi recepționate aceste mesaje contradictorii de piețe și de investitori? Impredictibilitatea mediului fiscal și semnalele contradictorii pe care le transmitem vor crește neîncrederea piețelor și a investitorilor iar aceștia ne vor penaliza în continuare. Costurile de refinanțare pot crește iar investițiile străine directe deja au ajuns la un minim istoric. În România, FMI a experimentat măsuri dure de austeritate, unice în Europa, cu sacrificii mari pentru populație. Iar acum, cu o astfel de măsură cum este creșterea salariilor bugetarilor se poate afecta procesul de consolidare fiscală și se poate da cu piciorul la tot efortul depus de întreagă populație.
Nu în ultimul rând, orice decizie luată în acest sens trebuie să fie fundamentată economic prin tehnici ale analizei cost-beneficiu. Din păcate, niciuna din măsurile luate “peste noapte” în ultimii ani nu a fost fundamentată prin analize pertinente iar realitatea a validat acest lucru.
Nu am învățat din greșelile trecutului și suntem pe cale să le repetăm iar costurile vor fi la fel de mari. E timpul că politicienii să țină cont și de realitatea economică și de analizele economice. Dacă nu ar fi fost un an electoral nici nu s-ar fi adus în discuție majorările salariale. E timpul să ieșim din tiparul ultimelor alegeri iar clasa politică să ia decizii economice raționale.
Dan Armeanu este profesor universitar la ASE, Facultatea de Finanțe, Bănci șI Burse de Valori
Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.