Vladimir Cohn, om de afaceri cu două capacități de producție în domeniul hârtiei și 500 de angajați pe lista lunară de plată, crede că nivelul cursului ar trebui să fie mai ridicat. Poate din punctul de vedere al intrărilor și ieșirilor de capital nivelul actual al cursului este corect, spune el. Dar pentru economia românească, așa cum este ea în prezent, un curs de 5,5-6 lei pentru un euro ar fi mai bun. Exporturile ar deveni mai competitive și ar scădea importurile.

De partea cealaltă, guvernatorul Mugur Isărescu afirmă că din punctul de vedere al Băncii Naționale, al calculelor pe care le face pe baza datelor economice, cursul actual – în jurul a 4,4 lei pentru un euro- este apropiat de valoarea reală. În același timp, guvernatorul a reamintit că BNR are o politică de „managed float“ a cursului , adică tranzacțiile sunt libere, cursul este dat de cerere și ofertă, dar Banca Națională administrează și are grijă de ceea ce se întâmplă pe piață, pentru ca piața liberă să nu o ia razna. Fie în sus, fie în jos.

Nu cred că există un alt reper economic mai important pentru români, pentru companii și antreprenori decât cursul. Guvernatorul îl definește ca fiind o obsesie. În curs se adună, contabilizează și se văd toate problemele din economie. Cursul a devenit un reper și mai important odată cu boom-ul istoric și irepetabil al creditării, care a încărcat bilanțurile companiilor și ale familiilor cu împrumuturi în valută în condițiile în care încasările și veniturile tuturor sunt în lei. În momentul apariției crizei creșterea cursului era văzută ca o soluție pentru stoparea declinului economic și repornirea economiei. Cursul a crescut în acești patru ani cu 15%, ceea ce a fost considerat prea puțin de o parte a oamenilor de afaceri, dar și de dealeri. Înainte de opinia lui Vladimir Cohn a fost opinia lui Dinu Patriciu, care pleda pentru un curs de 6 lei pentru un euro. Cam acolo ar fi fost valoarea economiei românești și ar fi reglat aprecierea artificială a activelor și a nivelului de trai din perioada 2004-2008. În toată această perioadă BNR a susținut că valoarea reală a cursului care reflectă puterea economiei, nivelul de productivitate, inflație, șomaj, exporturi, importuri, intrări și ieșiri de capital, este cea din piață. Politica BNR, prin vânzări și cumpărări de valută la care se adaugă instrumentele de politică monetară este de a interveni pentru  a tăia vârfurile și a tempera fluctuațiile. Adică BNR intervine atunci când piața liberă o ia puțin razna.

Dezbateri și opinii pe tema valorii reale a cursului vor fi tot timpul, și nu numai la noi. Chiar acum în lume se discută aprins pe tema parităților de schimb între principalele valute, care la rândul lor influențează celelalte monede. Presa l-a denumit noul război valutar „mondial“: este euro prea puternic și afectează economia Europei;  noul premier japonez cere deprecierea yenului pentru a opri importurile americane, americanii sunt acuzați că manipulează dolarul, adică l-au depreciat în criză pentru  a susține economia și a influența cursul petrolului; francul elvețian este mult prea puternic și afectează exporturile de ceasuri elvețiene, plus că atrage prea mulți bani.

BNR își asumă oficial rolul de administrare a evoluției cursului leu-euro. În termeni populari, „ține cursul“ și nu îl lasă liber, așa se plâng dealerii și trezorierii. Iar percepția generală în economie este că BNR ține cursul pentru a susține băncile și pe cei care s-au împrumutat în valută, adică vreo patru milioane de oameni cu familiile lor și companii.

Întrebarea mea este nu de ce BNR ține cursul, ci dacă piața cu toți membrii ei își poate permite un curs liber, dat de cerere și ofertă, dar și de toate evenimentele și problemele care apar zi de zi. Cursul poate fluctua, atât în sus, cât și în jos. Azi poate în câteva ore să urce la 5 lei pentru un euro dacă pică guvernul de la București sau dacă vin rezultate economice proaste în Polonia, sau dacă premierul Orban are o declarație de război la adresa investitotilor străini din Ungaria.

Mâine tot în câteva ore poate să scadă la 4 lei, sau chiar mai jos dacă România este inclusă în vreun indice financiar global, sau dacă i se îmbunătățeste ratingul de țară. Primii care s-ar ridica împotriva acestor mari fluctuații, ar fi tocmai cei care au pledat pentru o piață liberă. Am avut discuții interminabile pe tema cursului și de ce îl controlează BNR cu dealerii din bănci, ei ar fi vrut ca euro să urce la 5 lei când a izbucnit criza în toamna lui 2008. După aia s-ar fi reglat el. Dar în același timp ei erau primii care cereau și susțineau un acord cu FMI, pentru că altfel nu ne-am fi descurcat singuri. Dar FMI-ul intervine tocmai pentru a stabiliza și a ține cursul valutar al unei țări, astfel încât să dea timp autorităților să regleze dezechilibrele din economie legate de deficitul de cont curent, deficitul bugetar sau pierderile companiilor de stat. În iarna lui 1996/1997 dolarul a crescut într-o lună de la 4.000 lei la 10.000 de lei, pentru ca apoi să scadă în câteva zile la 6.500-7.000 de lei. Când a crescut cursul, lumea a fost atât de speriată, și în primul rând antreprenorii și companiile, pentru că populația nu avea credite în valută, încât și acum după aproape 17 ani au rămas sechele și teama de ceea ce s-ar putea întâmpla peste noapte.

Nu știu care este valoarea reală a cursului, conform puterii economiei românești, cu plusurile și minusurile ei, cu intrările și ieșirile de capital, nu știu dacă valoarea reală este aproape de ceea ce susține Vladimir Cohn, sau mai degrabă de ceea ce susține guvernatorul BNR. Dar nu știu dacă sunt mulți cei care pot să plătească prețul unei piețe libere pentru curs, chiar începând cu cei care pledează pentru o piață liberă.

Opiniile aparțin autorului și nu reprezintă neapărat poziția Ziarului Financiar.