Grupul GFS a realizat anul trecut in Romania o cifra de afaceri de 50 de milioane de euro (1.620 de miliarde de lei), in crestere fata de 35 de milioane de euro in urma cu un an. Anul acesta, afacerile GFS vor ajunge la 70 de milioane de euro, adica mai mult cu 40% fata de 2002.
“Atat cresterea de anul trecut cat si cresterea din acest an se vor datora in cea mai mare masura dezvoltarii activitatii retelei de supermarketuri Univers’all”, a spus Razvan Petrovici.
Anul trecut cele trei magazine pe care GFS le-a deschis sub brandul Univers’all in Sibiu, Suceava si Targu Mures, au realizat cumulat vanzari de 270 de miliarde de lei (aproape 9 milioane euro).
“In acest an vanzarile acestor magazine vor creste la peste 700 de miliarde de lei (aproape 19 milioane euro)”, estimeaza Petrovici. Cresterea se va datora faptului ca cele trei magazine, care au fost deschise anul trecut in lunile aprilie (Sibiu), octombrie (Suceava) si noiembrie (Targu Mures), vor fi operationale pe intreg anului 2003.
“Tot anul acesta avem in plan sa deschidem inca trei magazine, cel putin unul dintre ele urmand a fi amplasat in Bucuresti” a mai spus Petrovici.
Initial strategia Univers’all prevedea deschiderea de magazine in orasele mici si cu o putere de cumparare peste medie.
“Am facut insa cu succes fata concurentei venite din partea companiilor internationale specializate in acest domeniu, precum XXL Mega Discount sau Metro, cu care ne concuram la Sibiu sau Selgros, la Targu Mures. Am ajuns astfel la concluzia ca putem sa deschidem magazine si in Bucuresti, unde puterea de cumparare este de doua ori mai mare decat in alte zone, insa exista si 3 milioane de potentiali cumparatori”, a mai spus Petrovici.
Investitiile in cele trei magazine care vor fi deschise in acest an sunt de 12 milioane de euro.
“Acestea nu vor fi deschise mai devreme de toamna acestui an”, crede reprezentantul GFS.
Desi listarea la bursa a devenit o moda pe piata roameasca, pentru Razvan Petrovici, director general al grupului GFS, acest lucru nu este o prioritate. “Anul trecut, am fost contactati de investitori greci in vederea listarii la Bursa din Atena, dar nu credem ca deocamdata este momentul,” a declarat Razvan Petrovici.
Din grupul GFS mai fac parte companiile GFS Duty Free, GFS Distribution, Hard Construct si cea mai noua intrata in grup, GFS Communication. Actionarii grupului sunt companii straine, dar managementul este romanesc, spune Petrovici.
Infiintata in 1997, GFS Duty Free a aparut in urma faptului ca reprezentantii grupului au vazut ca in Romania acest business are un potential foarte mare.
“Ne-am bazat pe faptul ca Romania are 22 de puncte de trecere, granite cu cinci tari, cinci zone libere si cinci aeroporturi internationale,” a spus Petrovici.
In momentul deschiderii primelor duty free-uri, statisticile oficiale aratau ca prin cele 22 de puncte de frontiera se realizeaza, anual, 16 milioane de treceri.
“Ne-am propus sa realizam un dolar pentru fiecare trecere, lucru pe care l-am si depasit, intrucat in al doilea an ajunsesem deja la 18 milioane de dolari.”
Dat fiind faptul ca activitatea de duty free a fost abolita in tarile din zona Uniunii Europene, cel putin pentru calatoriile in interiorul acestei zone, o data cu integrarea Romaniei s-ar putea ajunge la aceeasi situatie. Petrovici este insa de parere ca autoritatile romane ar trebui sa protejeze acest business, care ajunge in prezent la 100 milioane de dolari.
GFS Duty Free are o cota de piata de 28%, conform estimarilor interne ale companiei, iar anul trecut a avut o cifra de afaceri de 27 milioane de euro, cresterea fata de 2001 fiind de 4%.
“A fost o crestere moderata, pentru ca dupa ce am ajuns la 17 magazine duty free, era normal sa ajungem la faza de consolidare. Acesta este numarul de magazine pe care ni l-am propus.”
Petrovici spune ca ridicarea vizelor de anul trecut a avut de asemenea un impact negativ asupra vanzarilor companiei, datorita sumei minime necesare pentru trecerea frontierei. Cu toate acestea, el mizeaza pe o crestere de 5-7% a cifrei de afaceri a diviziei duty free in acest an.
Din totalul vanzarilor, tigarile reprezinta 60%, iar bauturile alcoolice aproximativ 22-23%.
Alta companie membra a grupului, GFS Distribution a fost infiintata in 1998 cu scopul distributiei produselor United Distilleries and Vintners (producator al marcilor Johnnie Walker, Bailey’s, J&B si Smirnoff), pentru care este distribuitor exclusiv, la care se adauga marcile Metaxa si Bols.
Dintre toate marcile companiei,Johnnie Walker a avut anul trecut cea mai mare crestere, de 111%, datorita sustinerii foarte puternice, in special pe televiziune si publicatii cu specific de business, potrivit lui Petrovici.
GFS Distribution a avut o cifra de afaceri de sapte milioane de euro, cu 20% mai mult ca in 2001.
“Noi am luat din piata brandurilor locale, care si-au facut loc pe piata, dar n-au cum sa reziste,” sustine Petrovici.
Principalii concurenti pe segmentul whisky, care detine cea mai mare pondere in vanzarile companiei, sunt Allied Domecq- cu Ballantine’s si Teacher’s, si Jack Daniel’s.
Hard Construct este compania de constructii in cadrul careia GFS detine o participare de 50%, incepand din 2001. Ceilalti actionari ai companiei sunt compania Confin, vechiul proprietar. Aceasta companie a construit mai multe sedii de banci si mai multe sedii comerciale, fiind antreprenor general pentru magazinele Univers’all. Hard Construct a avut anul trecut o cifra de afaceri de 3,5 milioane de euro.
In cadrul grupului functioneaza si compania GFS Communication, care prin cele doua divizii ale sale, de public relation si de dezvoltare de soft, a avut anul trecut o cifra de afaceri de doua milioane de euro. Grupul include si compania ATR Services, care a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ un milion de euro, din activitati de comisionare vamala si logistica.
ionut.bonoiu@zf.ro ; claudia.covaci@zf.ro
Companii
Supermarketurile vor trece grupul GFS de 70 milioane de euro
Grupul GFS a realizat anul trecut in Romania o cifra de afaceri de 50 de milioane de euro (1.620 de miliarde de lei), in crestere fata de 35 de milioane de euro in urma cu un an. Anul acesta, afacerile GFS vor ajunge la 70 de milioane de euro, adica mai mult cu 40% fata de 2002