Băncile cu acționariat elen controlează peste 13% din sistemul bancar local, acestea având în administrare la sfârșitul anului trecut active de 47 de miliarde de lei (echivalentul a 11 miliarde de euro). Două dintre băncile locale de top – Alpha și Bancpost, care au fost la un pas de fuziune – primesc directive de la Atena și au împreună active de aproape 29 de miliarde de lei.

Grecia se află pe locul al doilea după Austria în clasamentul privind expunerile locale ale băncilor în funcție de țara de proveniență. Instituțiile de credit cu acționariat elen au pierdut însă constant cotă de piață în ultimii ani pentru că au fost nevoite să-și reducă bilanțurile după ce au pierdut sprijinul băncilor-mamă, confrun­tate la rândul lor cu probleme de lichiditate.

Cele șase bănci grecești mai aveau la sfârșitul anului trecut o cotă de piață de 13,2%, în scădere de la aproape 16% la sfârșitul lui 2010. Din punctul de vedere al capitalului social al instituțiilor de credit, grecii ocupă însă prima poziție în clasament, cu o pondere de circa 25% din total.

Grupurile elene mai dețin pe plan local două bănci de talie medie, respectiv Piraeus Bank și Banca Românească, care ocupau la sfârșitul lui 2011 pozițiile 11 și respectiv 12 în clasamentul după active al instituțiilor de credit.

ATE Bank și Emporiki, celelalte două bănci cu acționariat elen, sunt jucători de talie mică, având sub administrare active de câteva sute de milioane de euro și cote de piață de 0,4 și respectiv 0,3%.

Grupul ATE, al cărui acționar majoritar este statul elen, intenționează să se retragă de pe piața românească, iar subsidiara locală a fost pusă în vânzare anul trecut, dar până acum nu a fost anunțată încheierea vreunei tranzacții. În paralel, Emporiki încearcă să se distanțeze de statutul de bancă grecească și are o nouă strategie care pune accentul pe apartenența la grupul francez Credit Agricole. Grupul Emporiki este deținut de Credit Agricole din 2006.

Imaginea subsidiarelor locale ale băncilor grecești a fost șubrezită de criza datoriilor suverane a statului elen și acestea au fost nevoite în ultimii ani să se decupleze de piață și să plătească dobânzi mari la depozite pen­tru a-și păstra clienții sau pentru a atrage resurse noi. Unele dintre ele plătesc încă dobânzi de peste 7% la depo­zi­tele în lei și de aproape 5% la cele în euro.

Dobânzile mari plătite la depozite și scăderea veniturilor operaționale combinate cu deteriorarea portofoliilor de credite au însemnat pierderi de zeci de milioane de euro pentru băncile grecești. Anul trecut, patru dintre cele șase bănci cu acționariat elen au raportat pierderi, doar Bancpost și Piraeus reușind să înregistreze un rezultat net pozitiv.

Alpha Bank și Bancpost au fost la un pas de fuziune, dar planurile au eșuat din cauza neînțelegerilor dintre băncile-mamă din Grecia.