Curs BNR — 12.11.2026 EUR 5,3459 USD 4,8155 GBP 6,3935
În direct

Suplimente și anuare · 2023

Anuar Cele mai dinamice companii din Romania - 2023

An de an, Ziarul Financiar și-a așezat portofoliul de produse pe nevoile businessului. În 2006, când cifra de afaceri totală din economie era de 600 mld. lei (acum este de 2.500 mld. lei), ZF lansa Anuarul Cei mai mari jucători din economie. Un an mai târziu, valoarea companiilor locale a devenit î…

Coperta Anuar Cele mai dinamice companii din Romania - 2023

Comandă · 350 lei

An de an, Ziarul Financiar și-a așezat portofoliul de produse pe nevoile businessului.

În 2006, când cifra de afaceri totală din economie era de 600 mld. lei (acum este de 2.500 mld. lei), ZF lansa Anuarul Cei mai mari jucători din economie.

Un an mai târziu, valoarea companiilor locale a devenit în premieră subiectul catalogului Cele mai valoroase 100 de companii din România.
În 2018, în urma unui parteneriat cu Deloitte, s-a născut Top 1.000 cele mai mari companii din România.

Preocuparea pentru businessul mare, pentru liderii de piață ne-a însoțit mereu.

Așa se face că ZF-ul are astăzi două anuare dedicate liderilor din business care au atins majoratul.

Lipsea însă din portofoliu un produs destinat firmelor care cresc, care nu sunt nici între Cei mai mari jucători din economie, nici între 100 cele mai valoroase și nici în Top 1.000 cele mai mari companii din România.

Dar vor ajunge acolo.

Și noi ne-am propus sa le însoțim parcursul. Să le identificam înainte ca ele să devină lideri ai economiei locale. Înainte de a fi staruri.

Așa s-a născut, în octombrie 2021, anuarul Cele mai dinamice companii din România, care a ajuns în acest an la ediția a treia și care a strâns, în primele doua ediții, în 200 de pagini, peste 500 de companii al căror parcurs merită să fie urmărit.

Unele dintre cele 500 de companii revin și în acest an în clasament pentru că păstrează rate de creștere de peste 50% a cifrei de afaceri, altele s-au așezat și nu mai sunt între „dinamici”, dar au făcut pasul spre topul firmelor mari.

Le vedem cum cresc, le urmărim parcursul și încercăm să vedem ce se află în spatele avansului lor.

Businessul românesc are nevoie de un nucleu mult mai mare de firme care cresc, care fac pasul de la IMM la companie mare, care fac pasul de la firmă mică la mijlocie, care prin acești pași aduc oxigen în business și implicit locuri de muncă.

Sunt 8.600 de firme mijlocii astăzi în România, firme care se pot transforma în anii ce vin în firme mari (doar 2.000 în prezent). Cum ajung acolo, cine le sprijină, cum vin fondurile de investiții, investitorii strategici către ele?

Sunt 48.000 de firme mici astăzi în România, firme care, dacă cresc, dacă creează locuri de muncă, dacă ies în afara României pot deveni viitoarele firme mijlocii.

Sunt 755.000 de microîntreprinderi. Unele dintre ele, prin ambiția și flerul antreprenorilor, vor consolida un nucleu mai solid de firme mici în viitor.

Companiile și brandurile dinamice ne sunt accesibile tuturor, pe multe dintre ele le întâlnim în interacțiunea directă înainte ca ele să apară prin topuri.

Prin anuarul ZF Cele mai dinamice companii din România noi aducem în prim-plan companiile care cresc din zece sectoare mari de activitate, de la agricultură, industrie alimentară, comerț, transporturi, industrie, energie, sănătate și până la IT&C.

Cum cresc? Cum și cine le ajută să crească? Ce lipsește astăzi pentru a transforma afaceri create ca să susțină o familie în afaceri create ca să susțină și să se susțină într-o comunitate?


Argument de Dana Ciriperu,
Redactor șef-adjunct Ziarul Financiar
dana.ciriperu@zf.ro

Mai multe detalii puteți citi în Anuarul ”Cele mai dinamice companii din Romania”


Edițiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediția electronică.

Comandă anuarul mai jos la prețul de 350 de lei, TVA inclus.
 

Edițiile print se livrează doar pe teritoriul României. În afara țării puteți comanda doar în format digital. Pentru abonamente ZF, vă rugăm contactați-ne la adresa de e-mail claudia.mirt@m.ro.

Alte suplimente

Supliment ZF - După Afaceri Premium - octombrie 2026Supliment · 2026Supliment ZF - După Afaceri Premium - septembrie 2026Supliment · 2026Anuar ZF Top 100 companii antreprenoriale din România 2026Supliment · 2026Supliment ZF - După Afaceri Premium - iunie 2026Supliment · 2026Anuar Cei mai mari jucători din economie 2026Supliment · 2026Anuar Logistică & Transporturi 2026Supliment · 2026