Suplimente și anuare · 2017
Anuarul Construcții și imobiliare 2017
Sectorul construcțiilor este puternic afectat de lipsa proiectelor de infrastructură noi, care să aducă un plus pentru economie și construcții. De partea cealaltă, în privat, „macaralele râd în soare, indiferent că este vorba de sectorul de birouri, care apasă puternic pedala de accelerație, cel re…
Sectorul construcțiilor este puternic afectat de lipsa proiectelor de infrastructură noi, care să aducă un plus pentru economie și construcții. De partea cealaltă, în privat, „macaralele râd în soare, indiferent că este vorba de sectorul de birouri, care apasă puternic pedala de accelerație, cel rezidențial, unde banii economisiți în ultimii ani merg ca avans pentru o locuință nouă, retail sau industrial, deoarece creșterile veniturilor atrag consum mai mare.
Dincolo de forța de muncă mai ieftină, țările emergente atrag investitorii prin multitudinea proiectelor de infrastructură menite să aducă un cost mai mic și pe partea de transport, în cazul în care salariile încep să crească. În Polonia deja autostrăzile au ajuns rapid la 3.334 km la finalul anului trecut, în timp ce la finalul acestui an vor trece de 3.500 km. Comparativ, România se află la o cincime de Polonia – ne putem lăuda cu numai 750 km de drum rapid. Mai grav este că în România nu se poate discuta în acest moment de niciun tronson mai lung de autostradă. Există spre exemplu București-Ploiești, dar din centură, deoarece lipsește un tronson de 3 km, există București – Constanța și București – Pitești, dar între Pitești și Constanța camioanele trebuie să îndure calvarul de pe centura Capitalei. În 2010 Emil Boc, premierul de atunci inaugura cu mare fast primii 20 km dintr-un total de 80 de centură cu două benzi pe sens. De atunci, șapte ani de zile mai târziu, în mare parte nu s-a realizat nicio îmbunătățire semnificativă. Poate anul acesta vor exista noi tronsoane modernizate, însă nimeni nu poate spune cu precizie. Cât de repede se mișcă Ministerul Transporturilor cu infrastructura? Cel mai bun exemplu este poate centura orașului Mihăilești, Giurgiu. Teoretic lucrările trebuiau demarate la finalul lunii iulie. Cel puțin două luni de zile de la acea dată niciun utilaj nu și-a făcut apariția. Panoul de șantier a fost montat de constructorul Copisa la mai bine de jumătate de an de la teoretica demarare a lucrărilor. Mai mult, efectiv primele tentative de demarare
au avut loc abia cu trei luni înainte de termenul- limită, iar cum era de așteptat, acesta a fost depășit. Care era explicația companiei de drumuri? Nucul. Un nuc a fost țapul ispășitor. Din cauza unui nuc, la șase ani de la prima licitare a proiectului nu a fost respectat termenul. Nu din cauza faptului că licitația a fost atribuită unui constructor neserios, care dacă s-ar fi mobilizat putea construia în câteva zile, cel mult câteva săptămâni, cei numai 3 kilometri de drum.
Situații similare se pot întâlni pe toate șantierele din România. Morminte celtice, peșteri de lilieci, urși. Toate se întâlnesc după ce statul a cheltuit milioane sau zeci de milioane de euro pe celebrele studii de fezabilitate care la final se dovedesc a fi complet inutile deoarece sunt atât de “bine făcute” încât urșii din pădure sunt descoperiți abia când ajunge buldozerul pe tronson. Dacă studiile ar fi făcute așa cum sunt făcute în UE, probabil timpii de construcție ar fi alții. Cum se procedează în țările civilizate? Vinci, unul dintre cei mai mari constructori din lume, a construit în Grecia într-un timp record podul Rio-Antirrio – pod peste mare, lung de aproape 3 km, realizat în numai cinci ani. Cum? Prin contract Vinci și-a asumat penalizări mari în cazul în care întârzie. Și nu a întârziat. Dacă și în România s-ar semna la fel contractele, poate am vedea autostrăzi mai lungi finalizate la timp și nu amânate la nesfârșit de constructori interesați numai să încaseze, nu să și livreze?
Bogdan Alecu, în argumentul Anuarului Construcții și imobiliare 2017.
Citește mai multe în anuarul Construcții și imobiliare 2017.
Edițiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediția electronică.
Comandă anuarul mai jos la prețul de 100 de lei, TVA inclus.