Anuarul Energie - ediția 2020

Eseu despre surzenie

Între 17-18 februarie a avut loc cea de-a noua ediție a ZF Power Summit, întreg evenimentul fiind construit în jurul tranziției energetice, clar tema momentului în domeniu.

Circa 300 de persoane au venit în fiecare dintre cele două zile de conferință ca să audă cum cred liderii acestei industrii că va arăta sectorul în următorii zece ani, mai ales sub presiunea Green Deal.

La nici o lună distanță, când scriu acest editorial, îmi dau seama că acum un astfel de eveniment nu ar mai putea fi susținut. Nu mai avem voie să stăm 300 de oameni, unul lângă altul, în aceeași cameră din cauza pandemiei generată de COVID-19.

Din 40 de speakeri, CEO, avocați, consultanți, unul singur a zis în ultimul panel, sesiune de care fug toți de teama sălii goale, că nimeni nu ia în calcul un lucru: dezastrul pe care îl va produce Coronavirus.

Este vorba de Carmen Neagu, unul dintre cei mai buni specialiști pe care îi mai are piața de energie. Recunosc, m-am uitat la Carmen Neagu cu o sprânceană ridicată și cred că la fel au făcut-o și alții din sală. Unii au zâmbit, dintre cei care au mai rămas la ultimul panel, poate unul dintre cele mai interesante. Azi stăm în casă, cu personalul critic de la centrala de la Cernavodă izolat. Cineva trebuie să rămână la butoane.

Intervenția lui Carmen Neagu are însă rol de exemplu. Dacă măcar cineva din Guvern ar fi gândit așa, poate s-ar fi luat măsuri cu o lună mai devreme, s-ar fi făcut scenarii cu o lună mai devreme, provizii de materiale sanitare cu o lună mai devreme, s-ar fi luat soluții economice cu o lună mai devreme, s-ar fi discutat cu băncile. În actualul context, o lună mai devreme înseamnă ani. Dar cine să se gândească atunci când nici măcar nu au răbdare să rămână până la ultimul panel, să asculte?

Intervenția lui Carmen Neagu mai arată ceva. Nu sunt sectoare în România fără specialiști, dar nu e nimeni să-i audă. Lupta politică este prea zgomotoasă. De ani de zile oamenii din domeniu vorbesc despre contracte de diferență pentru finanțarea reactoarelor de la Cernavodă, de ani de zile Eric Stab, șeful ENGIE România, tot spune că gazul este energia de tranziție în tranziția energetică, dar cumva resursa rămâne blocată în adâncuri. De ani de zile specialiștii subliniază importanța diversificării marilor companii de stat sau acolo unde statul are încă un rol major, dar prioritatea la Electrica este creșterea remunerațiilor, nu investiția într-un parc solar.

Odată cu lansarea Green Deal, megapachetul de măsuri care urmărește ca în 2050 economia UE să devină neutră din punct de vedere climatic, gazul a pierdut enorm de mult teren. Producătorii de hidrocarburi riscă să devină necompetitivi, pentru că mai mult ca sigur că legislația privind explorarea și producția se va înăspri. Coloși financiari au anunat că nu mai pariază pe gaz.

De trei ani de zile România se joacă cu investitorii din Marea Neagră, gazul rămâne îngropat, dar lideri politici ne arată cu creionul pe hârtie câte miliarde de euro vor veni la buget dacă lucrurile se întâmplă cum vor ei. Domnilor, din zero nu iese niciun milliard de euro, niciun cent, ci doar sărăcie propagată la infinit.

Dacă Green Deal era o bătaie enormă de cap pentru România, COVID-19, alături de Green Deal (dacă mai stă în picioare) și de prăbușirea prețului petrolului sunt o catastrofă. Nu se mai pune problema de investiții, ci de supraviețurire, de protejarea celor care până ieri alimentau bugetul de stat, de sănătatea personalului din infrastructura critică, din Transelectrica, Transgaz, Cernavodă și tot așa.

De ani de zile se vorbește despre impactul costului cu certificatele de emisii pentru producătorii de cărbuni. România nu a ascultat. Complexul Energetic Oltenia a intrat în pierderi de un milliard de lei.

Green Deal nu s-a făcut peste noapte, ci după luni de discuții. România nu a ascultat.

Aproape în fiecare din cele nouă ediții ale ZF Power Summit, Eric Stab vorbește de importanța gazului. Nimeni nu-l ascultă. Gazul este în adâncurile Mării Negre și probabil acolo va rămâne, în loc să producă energie, să încălzească România, să fie transformat de industria chimică. Ne-ar fi prins rău niște bani în plus la buget acum, ne-ar fi prisosit niște bani pentru spitale? Dar cine să-l asculte pe Stab, un om care de zece ani este aici când în timpul acesta s-au schimbat 10 miniștri ai energiei?

Cu o lună în urmă, Carmen Neagu a avertizat asupra impactului enorm al COVID-19. Era în ultimul panel. Cine s-o mai asculte?

Nu de voci duce România lipsă, ci de urechi. Abia când vom scăpa de surzi, va începe să miroasă și la noi a altceva decât a șansă ratată.

Roxana Petrescu
senior editor Ziarul Financiar

Mai multe detalii puteți citi în Anuarul Energie – ediția 2020.

Edițiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediția electronică.

Comandă anuarul mai jos la prețul de 200 de lei, TVA inclus.