Suplimente și anuare · 2025
Supliment ZF - După Afaceri Premium – mai 2025
Despre oameni și locuri Ploua mărunt, dar continuu, de mai bine de 30 de minute, atunci când am ajuns în „vârful“ dealului Mount Royal din Montreal, în cel mai cunoscut punct de belvedere al orașului. Eram deja udă bine de tot. La fel erau și ceilalți câteva zeci de vizitatori care înfruntaseră plo…
Despre oameni și locuri
Ploua mărunt, dar continuu, de mai bine de 30 de minute, atunci când am ajuns în „vârful“ dealului Mount Royal din Montreal, în cel mai cunoscut punct de belvedere al orașului. Eram deja udă bine de tot. La fel erau și ceilalți câteva zeci de vizitatori care înfruntaseră ploaia și scările (multe) pentru a ajunge aici. Unde mai pui că era frig, iar de la cerul gri și închis părea că stă să se întunece, deși era miezul zilei, la final de mai. Și totuși, în pofida vremii mohorâte, zecile de zgârie-nori care se profilau la orizont erau extrem de fotogenici. Ba chiar, îmbrățișați de norii joși, care tot mai coborau ușor-ușor, arătau de parcă erau desprinși dintr-o poveste. |nsă, dintre toate aceste clădiri – cele mai multe noi și din sticlă –, mie ochii mi-au căzut pe una anume, ceva mai veche, ce avea un perete întreg acoperit cu chipul lui Leonard Cohen, născut în 1934 în orașul Montreal, de care a fost profund legat o viață întreagă. Dar și metropola s-a simțit – și se simte în continuare – legată de artistul a cărui muzică a fascinat o lume. Inclusiv pe mine. Este interesant însă că viața lui Cohen a fost influențată de două locuri. Insula grecească Hydra i-a oferit liniștea și iubirea – care l-au inspirat din punct de vedere artistic, în timp ce Canada i-a oferit rădăcini. Fără să știu că îl voi „regăsi“ pe artist pe străzile din orașul natal, am scris în numărul acesta din După Afaceri Premium despre cele cinci insule elene care m-au cucerit definitiv și irevocabil. Una dintre ele este chiar Hydra, un petic de pământ care are o energie aparte, energie pe care Cohen și alți prieteni artiști au simțit-o la rândul lor.
Există anumite locuri care au capacitatea de a lega relații pe viață cu anumiți oameni. Și nu trebuie să fie nici cele mai frumoase, nici cele mai spectaculoase, nici cele mai dezvoltate. Uneori e vorba de urbea natală, alteori de un sat uitat de lume. Se poate să fie și o insulă, un drum sau o țară. Cert e că există, invariabil, o legătură între oameni și locuri. Spre exemplu, fondatorii brandului de modă OK KINO spun că povestea lor a fost influențată de Chișinău, capitala Republicii Moldova punându-și amprenta asupra businessului care astăzi a ajuns un nume european. Și, tot apropo de oameni și locuri, Ofelia Cozma, care se autointitulează educator de stil, e legată invariabil de Kuweit, un micuț stat din Orientul Mijlociu unde și-a petrecut o bună parte din viață. |nsă, nu întotdeauna trebuie să călătorești departe pentru a găsi o astfel de conexiune. Andrada Nalian Bucur și Edie Etem, cele două fete din spatele conceptului IKI KIZ, s-au întors cu fața către trecut și către moștenirea culturală proprie. Despre astfel de legături personale (dar și profesionale) puteți citi și în interviul subsemnatei cu pictorul Marius Bercea, unul dintre cei mai bine cotați artiști români ai momentului, dar și în paginile de turism, acolo unde frații Ușeriu dezvăluie povestea Via Transilvanica. Ei vorbesc, printre altele, despre cum România rurală e adevărata Românie, adevăratul suflet al țării. La final, în loc de concluzie, vă mai spun doar că ediția de mai a După Afaceri Premium vă așteaptă cu mult mai multe povești despre oameni, despre locuri și despre legătura dintre ei. Lectură plăcută!
Cristina Roșca,Editor-șef După Afaceri Premium
Mai multe detalii puteți citi în cel mai nou număr din După Afaceri Premium.
Edițiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediția electronică.
Comandă Suplimentul După Afaceri Premium mai jos la prețul de 50 de lei, TVA inclus.