Curs BNR — 12.11.2026 EUR 5,3459 USD 4,8155 GBP 6,3935
În direct

Suplimente și anuare · 2023

Supliment ZF - După Afaceri Premium – octombrie 2023

End of summer Există, cred eu, puțini oameni care să fie fani declarați ai tuturor celorlalte anotimpuri, mai puțin vara. Ei bine, eu sunt unul dintre aceia, așa că (nu aruncați cu pietre, vă rog!) abia aștept să vină ploile, să coboare temperaturile din termometre, iar natura să se îmbrace în alte…

Coperta Supliment ZF - După Afaceri Premium – octombrie 2023

Comandă · 50 lei

End of summer

Există, cred eu, puțini oameni care să fie fani declarați ai tuturor celorlalte anotimpuri, mai puțin vara. Ei bine, eu sunt unul dintre aceia, așa că (nu aruncați cu pietre, vă rog!) abia aștept să vină ploile, să coboare temperaturile din termometre, iar natura să se îmbrace în alte haine. Ba chiar abia aștept ca și eu să schimb garderoba. Trăiască layeringul!

În momentul în care scriu acest text, sunt la mal de mare, undeva în Grecia. E așa plăcut afară când adie vântul, că-mi și imaginez cum ar fi să trăiesc în insule atunci când toată lumea a plecat. Deja nu prea mai sunt vizitatori și e abia final de septembrie. Marea e aproape pustie, doar din când în când mai vezi câțiva nostalgici pe plajă, oameni care pare că sunt în căutarea soarelui pierdut. Și, pe cât îmi place mie să nu fac baie de mulțime și, la fel, de soare, pe atât majoritatea preferă vara, marea și plaja. Și atunci, ce se întâmplă toamna?

Oamenii stau mai mult în case, caută destinații „la interior“ și dau gheața din pahare pe aburi. Pentru toți aceștia, ediția de octombrie a După Afaceri Premium este balsam pentru suflet și, sperăm noi, sursă de inspirație.

Astfel, în loc să vă tentăm cu o destinație caldă sau la mal de mare, vă invităm să faceți, alături de noi, o vizită la Muzeul Neonului din Varșovia, unde veți afla cum o formă de expresie artistică pe cale de dispariție după anii ’90 revine acum în atenția unui public pasionat de frumusețea intrinsecă a vechilor baghete luminoase, nu neapărat de istoria lor.

Și dacă tot vorbim de turism, ce ocazie mai bună decât toamna – când alte concedii nu sunt în plan – să devenim turiști în propriul oraș? Interesting Times Bureau le expune vizitatorilor – români și străini – un oraș care nu este doar gri și gălăgios, ci și efervescent în potpuriul de stiluri care îl alcătuiesc.

Și, după un tur prin București, vă invităm la o cafea, un vin, un cocktail sau un desert. Avem opțiuni pentru fiecare dorință. Spre exemplu, pe Calea Dorobanților din Capitală, la numărul 109, brandul de ciocolată de lux Daskalidès, originar din Belgia și care are în spate o istorie de aproape un secol, a deschis primul magazin de pe piața locală.

Dar nu totul se întâmplă în oraș.

Pentru cei care vor prefera în această toamnă intimitatea propriului cămin, venim cu câteva povești ale unor branduri care transformă interioarele, fie că e vorba de piese de mobilier, fie de lucrări de artă clasice, fie de o altfel de artă (ierbare reinventate).

Iar poveștile După Afaceri Premium nu se termină aici, pentru că ce vreme mai potrivită pentru lectură decât toamna, cu o cafea aburindă sau un pahar de vin roșu alături?


Lectură plăcută!
 

Cristina Roșca,
Editor-șef După Afaceri Premium


 

Mai multe detalii puteți citi în cel mai nou număr din După Afaceri Premium.

Edițiile print sunt valabile în limita stocului disponibil. În cazul în care stocul se epuizează va fi livrată ediția electronică.

Comandă Suplimentul După Afaceri Premium mai jos la prețul de 50 de lei, TVA inclus.

Edițiile print se livrează doar pe teritoriul României. În afara țării puteți comanda doar în format digital. Pentru abonamente ZF, vă rugăm contactați-ne la adresa de e-mail claudia.mirt@m.ro.

Alte suplimente

Supliment ZF - După Afaceri Premium - octombrie 2026Supliment · 2026Supliment ZF - După Afaceri Premium - septembrie 2026Supliment · 2026Anuar ZF Top 100 companii antreprenoriale din România 2026Supliment · 2026Supliment ZF - După Afaceri Premium - iunie 2026Supliment · 2026Anuar Cei mai mari jucători din economie 2026Supliment · 2026Anuar Logistică & Transporturi 2026Supliment · 2026