In Europa, ca si in Statele Unite, fabricile incep sa mearga putin mai bine. Cererea mondiala incepe sa-si revina usor, iar producatorii inchid din unitati. Totusi, anumite sectoare se confrunta in continuare cu supracapacitati enorme care risca sa afecteze inca mult timp profitabilitatea intreprinderilor, scrie Les Echos.
La nivel mondial exista mult prea multe uzine. Constatarea care reiese din date statistice oficiale, cat si din experienta de zi cu zi a sefilor de intreprinderi este clara: pe fondul recesiunii, industria mondiala se confrunta cu o criza impresionanta legata de supracapacitatile de productie. In cel mai dificil moment, in aceasta vara, fabricile americane nu erau utilizate decat in procent de 68% din capacitate in medie, cel mai scazut nivel inregistrat din 1967. Un procent “anemic” raportat la rata de 85% atinsa in cei mai buni ani si chiar la media de 81% inregistrata in decursul celor trei ani anteriori.
Productia isi revine treptat
In octombrie, procentul a urcat la aproape 71%. Si in zona euro rata de utilizare a capacitatilor industriale a inceput sa urce usor, avansand in trimestrul III la 70,7% fata de 69,6 procente in trimestrul anterior, conform datelor Eurostat. Totusi, istoric, aceste cifre sunt foarte fragile. “Va dura destul de mult pana cand vom reveni la normal”, estimeaza Colin Ellis, economist in cadrul Daiwa Securities.
Cum s-a ajuns in aceasta situatie? In timpul perioadei de boom, mai multi producatori au lansat investitii pentru a-si majora capacitatile de productie. Obiectivul, sa raspunda unei cereri care trebuia sa continue sa creasca. Totusi, odata cu prabusirea bancii americane Lehman Brothers si inceputul recesiunii, totul a fost dat peste cap. Exact in momentul aparitiei noilor fabrici anuntate, cererea s-a topit. Cazul transportului maritim este graitor. Contand pe dezvoltarea comertului mondial, transportatorii au comandat nave noi. Insa in momentul livrarii acestora piata s-a schimbat. Oferta creste, cererea scade. Rezultatul: tarifele au plonjat cu 30% si niciunul din cei mai mari 25 de transportatori maritimi nu vor avea profituri in acest an. Siderurgia, energia regenerabila, sectorul auto etc., se regasesc mai mult sau mai putin in aceeasi situatie.
De cateva luni, situatia nu s-a mai inrautatit. Pe de o parte, cererea tinde sa-si revina, in special datorita programelor “Rabla” si planului de relansare din China. De cealalta parte, producatorii cei mai afectati s-au restrans inghetand proiecte sau inchizand unitati. Recent, compania sud-africana Assmang a anuntat stoparea activitatilor uneia din unitatile sale de mangan “in lipsa cererii”. De asemenea, Konecranes, Outkumpu si Ford au decis din acelasi motiv sa-si inchida fabrici de macarale, tevi din otel inox si automobile, invocand rata foarte scazuta de utilizare a acestora.
Inchiderea unei fabrici implica costuri mari
Aceasta miscare, pozitiva pe hartie, se loveste totusi de limite serioase. Mai intai, a inchide o fabrica implica unele costuri. Costuri economice, sociale, dar si politice. In Franta, guvernul a conditionat acordarea de sustinere sectorului producatorilor auto de neinchiderea nici unei fabrici, chiar daca unele dintre acestea sunt pe moment subutilizate.
De asemenea, putine rafinarii sunt inchise definitiv, in special din cauza costurilor legate de depoluarea solului.
Mai apoi, eforturile de reducere de capacitati depuse in Europa sau in Statele Unite se pot dovedi inutile daca alte capacitati sunt instalate in alte parti. Or, exact acest lucru se intampla. In tarile emergente, proiectele continua sa infloreasca. Recent, compania Qatar Petroleum si-a anuntat intentia de a construi doua uzine petrochimice, in China si Vietnam, in colaborare cu grupul chinez CNOOC. Costul total se ridica la 9,8 miliarde de dolari.
China este in special aratata cu degetul: “China investeste fara a tine cont si se plaseaza in pozitia de a-si distribui supracapacitatile in restul lumii datorita unei monede clar si voluntar subevaluate”, a declarat CEO-ul Vallourec, Philip Crouzet.
Rezultatul final? In tarile emergente, criza supracapacitatilor nu ar trebui sa modifice decat marginal sistemul industrial. In schimb, “in Statele Unite si in zona euro, aceasta a accelerat ritmul dezindustrializarii”, noteaza Patrick Artus, din cadrul Natixis. El adauga pe un ton mai optimist: “Guvernele isi afirma vointa de a-si reindustrializa economiile. Acest lucru se va dovedi insa foarte dificil, daca nu imposibil. Cresterea modesta prognozata pentru Statele Unite si Europa se adauga diferentei de costuri de productie pentru a intensifica tendinta de relocare catre pietele emergente”.