Și alte familii regale au urmat un curs similar: după nașterea viitoarei regine Beatrix, în anul 1938, tatăl ei, prințul Bernhard, a trimis ziarelor olandeze fotografii cu ea, care au apărut pe primele pagini. El a mai realizat și o peliculă de amator cu primii pași ai fiicei sale, transformată într-un film, Ons prinsesje loopt („Prințesa noastră a început să meargă”), care s-a bucurat de un succes extraordinar când a apărut în cinematografe în anul următor. În Danemarca, regina Ingrid, soția de origine suedeză a regelui Frederik al IX-lea, considera și ea foarte importante relațiile monarhiei cu publicul. Căsătoria celor doi în anul 1935, fusese unul dintre evenimentele răsunătoare reflectate de mass-media din perioada respectivă. După ce soțul ei a urcat pe tron în anul 1947, Ingrid, pe atunci mama a trei fetițe, și-a dat toată silința pentru ca monarhia daneză să fie în relații mai prietenești cu mass-media și să îndrepte atenția de la rege ca o singură persoană, la familia regală ca întreg. Ziarele și revistele daneze au început să publice fotografii ale familiei; adunările intime s-au transformat în evenimente de relații cu publicul. Regina i-a acordat chiar permisiunea lui Ebba Neergard, care îi era hofdame (doamnă de companie), să publice o carte cu fotografii personale ale celor trei prințese. Unul dintre rezultatele mai neobișnuite ale strategiei mass-media a familiei regale daneze a fost o emisiune specială împreună cu copiii la radio, în anul 1949, care nu era pregătită dinainte și care a permis ca aproximativ un milion de ascultători „să tragă cu urechea” la felul în care își luau ceaiul Frederik și Ingrid, împreună cu copiii lor. În timpul emisiunii, regele a putut fi auzit cum îi spunea Margaretei, viitoarea regină, care mai avea câteva luni până să împlinească nouă ani, să își dea jos picioarele de pe masă. Copiii lui, a spus Frederik celui care îi lua interviul, erau „la fel de încântători ca toți copiii”, însă puteau, de asemenea, să devină foarte zgomotoși în anumite momente, „astfel încât uneori simți că îți vine să-i strângi de gât”. El a mai descris și activitățile lui de la „locul de muncă”, întâlnirile cu miniștrii, audiențele publice și activitatea zilnică de semnare a documentelor. „Uneori, lucrez până târziu, însă când ai o soție încântătoare și niște copii drăgălași, nu există niciun motiv să te plângi”, a spus el în încheiere.
Acest lucru nu a făcut decât să stimuleze apetitul pentru documentare TV mai ambițioase în mijlocul activităților de zi cu zi ale familiilor regale, care au devenit ceva obișnuit în toată Europa în ultimii câțiva ani. O emisiune remarcabilă a fost „Familia regală” a lui Richard Cawston, realizată de BBC cu ocazia învestirii lui Charles ca prinț de Wales, în iulie 1969. În cea mai faimoasă scenă, el și familia lui sunt văzuți pregătind un grătar lângă un lac din Balmoral, reședința lor din Scoția. Prințul Charles amestecă sosul pentru salată, iar prințul Philip prăjește cârnații pe grătar. Într-o altă scenă, în timp ce prințul Charles cântă la violoncel, sare o coardă, lovindu-l pe fratele lui mai mic, Edward, peste față. Familia este arătată cum ia masa de prânz și cum își decorează bradul de Crăciun; regina chiar intră într-un magazin.
Proiectul fusese realizat la cererea posturilor de televiziune din toată lumea. Având în vedere că prințul Charles, în acel moment timpuriu din viața lui, nu făcuse foarte multe în realitate, s-a luat hotărârea să se realizeze un film care să prezinte mai pe larg monarhia și rolul ei. Acesta a coincis și cu dorința familiei regale de a se prezenta în public, având în vedere criticile unor comentatori care considerau că nu ține pasul cu atmosfera mai îngăduitoare a anilor 1960. Conform spuselor unui fost angajat de la curte, care a avut un
mic rol în film, prințul Philip a fost conducătorul din spatele proiectului, care spera să demonstreze cât de mult făceau soția lui și restul familiei pentru națiune. „Noi spuneam: «Hei, oameni buni, aceasta este regina»”, a spus angajatul. „Acesta este un an din viața reginei. Și nu este vorba numai despre trăsuri aurite și automobile Rolls-Royce, baluri și banchete și șampanie. Este vorba de o muncă a naibii de grea, iar acest film arată despre ce fel de muncă este vorba.” Cu alte cuvinte, era vorba despre oamenii implicați în conducerea unei afaceri de familie, însă care făceau acest lucru cu simțul umorului, amuzându-se. Pentru Cawston, una dintre cele mai mari probleme a fost să i se dea voie să filmeze unele scene. „Pleacă de lângă regină cu camerele tale prostești”, a țipat Philip la el în timpul grătarului de la Balmoral. Un obstacol încă și mai mare a fost rezerva familiei de a lăsa ca anumite conversații libere să fie înregistrate, dat fiind că toate comentariile lor publice se limitau de obicei la citirea unor discursuri pregătite cu grijă.
Emisiunea a surprins delicata situație cu care s-a confruntat familia regală: au încercat, pe de o parte, să acorde suficient acces pentru a oferi o imagine din interior asupra vieții lor, în timp ce, pe de altă parte, au dovedit suficientă reținere pentru „a păstra misterul”. În cazul în care ar fi ieșit prost, Palatului i s-a promis dreptul de veto — cu toate că nu a fost nevoie să îl exercite.
A fost, totuși, o strategie foarte riscantă, după cum i-a subliniat David Attenborough, care la vremea respectivă era director de programe la BBC, lui Cawston, în termeni antropologici corespunzători. „Omori monarhia, știi, cu acest film pe care-l faci”, a spus el. „Întreaga instituție depinde de mister și de șeful tribului care se află în cortul lui. Dacă un membru al tribului vede vreodată interiorul cortului, atunci întregul sistem de conducere tribală va fi deteriorat, iar tribul se va dezintegra în cele din urmă.”
Milton Shulman, critic de televiziune la Evening Standard, a exprimat niște considerații similare. „Este bine oare, pe termen lung, ca toți consilierii reginei să considere ca un precedent acest drept al camerei TV de a acționa ca un aparat creator de imagini pentru monarhie?”, a întrebat el. „Toate instituțiile care au încercat până acum să utilizeze televiziunea pentru a se populariza sau pentru a se preamări au sfârșit prin a fi banalizate.”
În termeni de rating, „Familia regală”, difuzată mai întâi de BBC și reluată după o săptămână de ITV, a fost un mare succes: se consideră că două treimi din populație au urmărit ori prima, ori a doua din cele două difuzări, o cifră extraordinară chiar și într-o eră în care nu existau decât trei canale de televiziune. Și atunci, cum rămâne cu efectele pe termen lung asupra monarhiei? Într-un anumit sens, prin permisiunea acordată camerelor de a-i înregistra în momente atât de neoficiale, membrii familiei regale au făcut să nu se mai distingă delimitarea dintre public și privat, lucru care a pavat efectiv drumul pentru relatările mai invazive și mai personalizate despre viețile lor care au urmat. Conform unui contemporan, după ce l-au văzut pe prințul Philip ocupându-se de cârnații de pe grătar, oamenii vor dori să vadă și să audă totul. Chiar și așa, ar însemna să mergem prea departe dacă am da vina numai pe această emisiune pentru dezastrele din domeniul relațiilor cu publicul care s-au abătut asupra familiei Windsor în anii 1990. Lucru surprinzător pentru o emisiune atât de semnificativă, de atunci nu a mai fost difuzată niciodată. Cercetătorii pot să vizioneze filmul însă numai cu permisiunea Palatului Buckingham.
Alte documentare regale au voie să utilizeze doar scurte fragmente din acesta — cu toate că nu și celebra scenă a grătarului (deși anumite secvențe au apărut pe YouTube). Când National Portret Gallery (Galeria Națională de Portrete) din Londra a organizat o expoziție cu tema „Regina: artă și imagine” pentru a marca Jubileul de Diamant, a fost permis numai un fragment de 90 de secunde.
Au urmat și alte filme de televiziune care și-au propus să arate viața de zi cu zi a familiei regale, atât în Marea Britanie, cât și în restul Europei. În Danemarca, Jacob Jorgensen, președintele Companiei JJ Film, a luat o nouă inițiativă în anul 1995 cu Arstider i kongehuset („Anotimpurile familiei regale”), o serie de patru filme de câte 60 de minute, care urmăreau un an din viața familiei regale și a personalului lor. JJ Film s-a specializat în astfel de emisiuni și a produs peste 20 de filme care îi prezintă pe membrii familiei regale daneze, stabilind o relație apropiată cu familia. Cam cât de apropiată a fost această relație a devenit mai clar când s-a aflat că fiul lui Jorgensen, cameramanul Martin, s-a îndrăgostit de Alexandra, soția prințului Joachim, cel mai mic dintre cei doi fii ai reginei, după ce s-au întâlnit în timpul realizării unei emisiuni. Alexandra a divorțat în anul 2005 și s-a căsătorit în martie 2007 cu noul ei iubit, care este cu 14 ani mai tânăr decât ea.
Fragment din „Supraviețuitorii. Monarhia la începutul secolului al XXI-lea” de Peter Conradi. Traducere de Diana Mihaela Bălteanu. Cu un Cuvânt-înainte și capitolul Aproape un secol de dinastie. Povestea monarhiei române de ieri, pentru tinerii de azi și de mâine de Adrian Cioroianu. În pregătire la Editura Corint