Renumitul regizor polonez Krzysztof Warlikowski a confirmat că va veni la Festivalul Național de Teatru de la București, cu spectacolul “Dibuk”, după textul clasic al lui Solomon An-ski și nuvela contemporană a Hannei Krall. După premiera de la Avignon din 2003, spectacolul s-a jucat la International Theatre Festival DIALOG în Wroclaw, Polonia, la Hebbel Theatre din Berlin, Bouffes du Nord, Paris, iar în 2004 a fost invitat la BAM Next Wave Festival din New York. În vara lui 2008, spectacolul a ajuns și la Festivalul de la Edinburgh, iar în septembrie același an a fost prezentat în cadrul Festivalului din Israel, printre evenimentele care au marcat Anul Polonez în Israel 2008-2009.
Spectacol este programat la Sala Mare a Teatrului Național București marți, 2 noiembrie, ora 20.00 și miercuri, 3 noiembrie, ora 18.00. Cei care vor să-l întâlnească personal pe cunoscutul regizor o pot face miercuri, 3 noiembrie, de la ora 13.00, la Fundația Löwendal (P-ta Gh. Cantacuzino nr. 1), unde va avea loc o conferință specială cu participarea lui Krzysztof Warlikowski, a teoreticianului și criticului de teatru George Banu și a autorului volumului “Théâtre Ecorché”, criticul de teatru polonez Piotr Gruszczynski.
Cu ocazia primei veniri în România a lui Krzysztof Warlikowski, Fundația Culturală “Camil Petrescu” va lansa versiunea în limba română a volumului “Théâtre Ecorché”, cu sprijinul Institutului Polonez din București și al Festivalului Național de Teatru.