Luni 5 ianuarie 2004. Euro este cotat la BNR la 41.252 lei. Marti 6 ianuarie euro a ajuns la 41.438 lei, maximul din acest an. Luni 1 martie. Euro valoreaza 39.813 lei. Aproape nimeni nu mai credea ca euro se va intoarce din drum in acest inceput de an si va ajunge sa valoreze din nou pe piata de la Bucuresti sub 40.000 lei.



Dar un vechi proverb spune ca socoteala de acasa nu se potriveste aproape niciodata cu cea din targ.



Surplusul de valuta de pe piata interbancara si lipsa unei interventii a bancii centrale pe pozitia de cumparator net de euro a continuat si ieri sa sprijine aprecierea monedei nationale, care a castigat, din nou, peste 200 de unitati in raportul cu euro, prabusindu-se la 39.813 lei.



De la inceputul anului leul s-a intarit in raport cu valuta europeana cu peste 3,2%, fenomen care surpinde, pe de o parte, pentru repeziciunea cu care s-a produs. Dar si pentru ca vine dupa ce anul trecut leul pierdea in fata euro aproape 18 puncte procentuale, facand din moneda europeana una dintre vedete la capitolul plasamente.



Chiar daca dealerii si trezorierii de pe piata de la Bucuresti sunt destul de surprinsi de pozitia bancii centrale fata de piata valutara din ultima perioada, considerandu-se neindreptatiti pentru ca nu pot deslusi politica de interventie a acesteia, ieri oficialii BNR, pentru prima data in acest an, au lasat sa se vada clar ca nimic nu este chiar intamplator.



“Banca Nationala este preocupata in acest moment sa asigure o relativa stabilizare a monedei nationale, adica altfel spus sa o faca mai atractiva. Si asta nu de dragul de a o face ci in contextul in care se mizeaza in continuare pe o inflatie in 2004 sub 10%. Ce putem sa spunem acum este faptul ca cine mizeaza pe valuta se supune de buna voie riscurilor si incertitudinilor derivate din miscarile violente ale raportului euro/dolar pe pietele internationale”, a afirmat ieri pentru ZF Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorul BNR Mugur Isarescu.



Desi banca centrala ar fi putut foarte usor sa diminueze intarirea monedei nationale fata de euro prin simple prezente pe piata valutara, totusi de la inceputul anului pozitia BNR a fost destul de reticenta, in doua luni achizitiile de valuta fiind de putin peste 80 milioane de euro.



Una dintre cauzele care stau la baza vanzarilor de valuta masive din ultima perioada ar putea fi si constientizarea faptului ca volatilitatea care ar putea avea loc in ringul leu/euro va fi incepand din acest an mult mai mica. si asta pentru ca banca centrala a decis sa controleze mult mai riguros evolutia monedei europene pe piata de la Bucuresti, prin majorarea ponderii euro in cosul la care se raporteaza la 75%.



Pe de alta parte, si faptul ca dobanzile la instrumentele de economisire in lei ofera in acest moment un castig net superior oricarui plasament in valuta, alimenteaza aversiunea catre valuta si duce implicit la vanzari.



Cert este ca in primele doua luni ale acestui an cine a mizat pe valuta la capitolul plasamente a avut numai de pierdut, leul inarindu-se in raport cu ambele devize de referinta – dolarul si euro.



Ce va fi insa in continuare ramane de vazut si asta pentru ca saptamana trecuta oficialii BNR lasau sa se inteleaga ca pentru anul acesta, cel putin in acest moment, se urmareste o apreciere reala a leului fata de cosul valutar la care se raporteaza undeva intre 2 si 4%.



Plecand de la o tinta de inflatie de 9% pentru anul acesta – tinta in care banca centrala crede in acest moment, o apreciere reala a leului de 2-4% fata de cosul valutar s-ar putea traduce intr-o depreciere reala a leului fata de cos intre 5-7%.



Tinand cont ca este foarte greu de estimat cat va fi cursul de schimb euro/dolar la sfarstiul anului, implicit orice previziune privind cresterea leului fata euro sau de dolar este dificila. De exemplu, daca se ia in considerare o depreciere pe cos in jur de 7% si euro ar valora la sfarsitul anului 1,3 dolari, atunci cursul de schimb leu/euro ar ajunge la 44.300 lei si cursul leu/dolar la 34.076 lei. Cresterea cursului leu/euro ar fi in aceste conditii de 7,74%, iar a dolarului de doar 4,54%.



Pentru un scenariu in care euro ar valora la sfarsitul anului 1,15 dolari in conditiile unei deprecieri pe cos de 7% cursul leu/dolar ar fi la 31 decembrie 2004 in jur de 37.521 lei (crestere de 15,11%) iar leu/euro in jur de 43.150 lei (crestere de 4,94%).
oana.nuta@zf.ro