Joyce Carol Oates este probabil cea mai prolifică scriitoare contemporană, a publicat din 1964 în jur de 50 de romane (dintre care 10 titluri apărute sub pseudonime ca Rosamund Smith și Lauren Kelly), peste 25 de volume de proză scurtă, se adaugă 8 nuvele și alte 20 de cărți din zona ficțiunii pentru copii și adolescenți. Și asta este doar proza, căci opera ei cuprinde și drame, volume de poezii și eseuri, câte zece titluri pentru fiecare gen.
A atras atenția de la început al doilea roman – Grădina plăcerilor lumești din 1967 ce deschide o trilogie, i-au urmat Expensive People (1968) și them (1969), ambiționând să realizeze o frescă a vieții americane, poate „Comedia americană”, care să rivalizeze cu imensul ciclu balzacian, așa cum o sugerează multitudinea mediilor investigate și galeria de tipologii sociale.
În Grădina plăcerilor lumești scriitoarea a creat o eroină memorabilă, Clara cea frumoasă și hotărâtă să treacă peste barierele sociale, a cărei viață i-o jalonează patru bărbați: tatăl, fiul și doi iubiți cu rol diferit, un seducător și un posibil soț. Dar romanul are povestea sa foarte interesantă, Joyce Carol Oates l-a reluat în 2002, cu modificări subtile, cu postfața explicativă, mai curând autoportret al tinerei autoare filtrat de perspectiva senectuții.
În postfață scriitoarea mărturisește intenția inițială de a construi „epopeea americană” și recunoaște uimită câte elemente din istoria familiei a absorbit în roman – i le-au revelat studiile altora despre opera ei. Totodată, revine la copilărie și la adolescența sa, punând în paralel destinul lui Swan, fiul Clarei, care sfârșește prin a se sinucide, cu devenirea sa ca scriitoare.
Joyce Carol Oates a avut parte de o viață lungă și împlinită, a văzut transformările unei Americi rurale și citadine, plecând de la viața fermierilor și a muncitorilor sezonieri până la mediile universitare, poate să depună mărturie despre multe: violența din familii în care domneau bătaia, abuzul și violul, limitele puse individului de locul în care se naște, lupta pentru a supraviețui, plătind mereu un preț.
Tot în postfață, scriitoarea își dezvăluie modelele: Balzac, Stendhal, Flaubert, Dickens, Mann, Faulkner, se referă apoi la Dreiser, și el posibil model cu O tragedie americană și Sora Carrie, dar citit după ce își scrisese trilogia. Indirect, este mărturia ambiției imense de a se situa între cei mai mari scriitori, ambiție ce pare confirmată în 2013, când numele îi apare pe listele caselor de pariuri pentru Nobel, pe al doilea loc după Haruki Murakami.
Dar în ultimii doi ani, autorii de pe locul doi la pornirea pariurilor au fost laureații Nobel – Tomas Tranströmer în 2011 și Mo Yan în 2012. Se va repeta jocul și în acest an? Joyce Carol Oates are toate șansele să primească prestigiosul premiu, din multe motive, care țin de opera ei vastă, depășind 130 de titluri, de biografie, chiar de contextul semnificativ: au trecut 20 de ani de când a primit premiul o autoare americană, Toni Morrison.
Primul motiv serios îl dă chiar opera ei ce o preschimbă în Balzac al Americii din secolul XX, chiar dacă are o diversitate a genurilor și a formulelor ce poate deconcerta. Al doilea motiv îl constituie popularitatea în spațiul suedez: i s-au tradus din 1969 încoace peste 40 de titluri (majoritatea romane, dar și nuvele și eseuri), are câțiva traducători fideli. Iar al treilea motiv îl oferă evoluția harnicei scriitoare, care în ultimul deceniu a publicat câte o carte în fiecare an.
Ca traseu și receptivitate față de momentele traversate în prodigioasa ei carieră, se poate compara cu Doris Lessing, laureata Nobel din 2007. Totuși, are două concurente serioase din Canada: Alice Munro și Margaret Atwood (prezentate anterior). Trei scriitoare ca trei zeițe dornice să primească mărul de aur… Dar asta doar dacă va fi nobelizată literatura de limbă engleză, iar favorita va fi ficțiunea la feminin.
Joyce Carol Oates, Grădina plăcerilor lumești, traducere din limba engleză și note de Mihaela Negrilă. Postfață de Joyce Carol Oates; Editura Polirom, 2012, 540 pag.